A fost inaugurată clădirea extinsă şi renovată a Liceului "Apáczai Csere János" din Cluj-Napoca

Külföld, 2018.06.02

Clădirea extinsă şi renovată a Liceului "Apáczai Csere János" din Cluj-Napoca, a fost inaugurată, sâmbătă, cu o festivitate şi o slujbă religioasă. Investiţia a fost posibilă cu sprijinul statului ungar.<br />&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;În discursul rostit după slujba religioasă care a avut loc la Biserica Reformată de pe strada Kogălniceanu, vicepremierul ungar Zsolt Semjén a spus că este important ca maghiarii să realizeze care sunt lucrurile la care nu pot renunţa, pentru care vor lupta chiar şi atunci când "muniţia este pe terminate". Viitorul copiilor este una dintre cauzele de acest gen, a spus.

Readucându-şi aminte de construcţia liceului reformat de fete, care a avut loc după primul război mondial, respectiv de revendicarea şi retrocedarea de după perioada comunistă, şi-a exprimat recunoştinţa către maghiarii din Cluj-Napoca pentru faptul că nu şi-au pierdut capacitatea de a vedea esenţa. A remarcat că doar datorită acestei capacităţi s-a putut întâmpla ca maghiarii de aici să pună bazele unei şcoli în vremuri aparent imposibile, într-o perioadă în care în tot Bazinul Carpatic au fost închise şcoli maghiare; iar atunci când schimbarea regimului aproape că nici nu s-a încheiat în România, comunitatea şi-a revendicat deja şcoala.

Vicepremierul ungar a spus că doreşte ca instituţia să reprezinte o fundaţie solidă pentru păstrarea maghiarimii din Transilvania. Parafrazând mesajul de odinioară al lui Miklós Bánffy, despre şcoală, acesta a declarat că, dacă maghiarii transilvăneni îşi vor menţine speranţa şi optmismul, "cauza maghiarilor este, şi va şi fi soluţionată".

Episcopul Béla Kató, care a fost elev al acestei şcoli, a accentuat de asemenea faptul că Episcopia Reformată a decis construirea gimnaziului în 1919, atunci când maghiarii din Transilvania trăiau într-o incertitudine totală cu privire la viitorul propriu.

Prima parte a clădirii a fost ridicată în 1926, iar un an mai târziu a fost adăugat un nou corp. Construcţia a fost finalizată abia acum, odată cu realizarea acestei noi părţi din clădire, a spus episcopul.

Hunor Kelemen, preşedintele UDMR, a vorbit despre exemplul lui Apáczai Csere János, cel despre care a fost numită şcoala. În secolul al XVII-lea, acesta a adus acasă, în Transilvania, cunoştinţele învăţate în Europa de Vest, depunând efort pentru a face competitiv locul său natal. În opinia preşedintelui uniunii, şi astăzi este nevoie de transmiterea cunoştinţelor competitive, iar extinderea şcolii este un semn al angajamentului comunităţii maghiare faţă de acest scop. Potrivit politicianului, inaugurarea care a avut loc la Cluj-Napoca reprezintă, de asemenea, şi un mesaj pentru cei care cred că se poate desfiinţa sistemul instituţiilor de învăţământ al minorităţilor, care se împotrivesc Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureş, sau liniei maghiare autonome din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.

Statul ungar a sprijinit construcţia cu 650 de milioane de forinţi.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!