A fost vandalizată statuia politicianului paşoptist maghiar István Széchenyi din Satu Mare

Külföld, 2018.09.05

Persoane neidentificate au vandalizat miercuri statuia politicianului reformist maghiar István Széchenyi, aflată în Piaţa Libertăţii din Satu Mare - a informat Primăria Municipiului Satu Mare

Făptaşii au scris pe soclul statuii: "Aici e România" în culorile roşu, galben şi albastru şi lângă text au mai pictat şi un drapel tricolor.

Primarul Gábor Kereskényi, în declaraţia sa de miercuri, consideră că mesajul este un atac nu doar la adresa maghiarilor, ci şi la adresa tuturor locuitorilor oraşului deoarece - aşa cum a afirmat - Széchenyi a reprezentat ceea ce astăzi orice politician care se respectă declară: o Europă unită, dezvoltată şi liberă. "Ideea dezvoltării şi a libertăţii nu este numai a maghiarilor, nu se îndreaptă împotriva nimănui, toţi oamenii prosperi şi cinstiţi sunt de acord cu ea, fie că sunt maghiari, români, germani sau romi." - a considerat primarul.

Primarul a adăugat că în ultimii 27 de ani Satu Mare s-a caracterizat printr-o convieţuire paşnică, dar situaţia s-a schimbat în ultimele luni. În opinia sa, există câţiva politicieni care, de câteva luni, încearcă să provoace conflicte între comunitatea maghiară şi cea română a oraşului iar pentru asta se folosesc de "persoane uşor influenţabile şi suspecte".

"Nu putem privi pasivi nişte politruci, la comanda cărora, nişte mercenari vandalizează şi ne atacă comunitatea", a declarat primarul şi i-a invitat pe cetăţenii cinstiţi ai municipiului Satu Mare să-şi apere împreună valorile comune.
Gábor Kereskényi a mai spus că Primăria a întreprins măsurile legal necesare şi se aşteaptă de la autorităţile competente măsuri prompte şi rapide pentru a identifica făptaşii şi instigatorii ca să poată fi traşi la răspundere cât mai curând posibil.

Statuia lui István Széchenyi a fost dezvelită în data de 15 martie, în Piaţa Libertăţii din Satu Mare.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!