A fost inaugurat corpul de clădire renovat al Grădiniţei Reformate "Csillagocska" din Oradea

Külföld, 2017.12.10

Corpul de clădire renovat al Grădiniţei Reformate "Csillagocska" (Steluţa) din Oradea a fost inaugurat duminică seara. Guvernul ungar a finanţat lucrările cu aproximativ 40 de milioane de forinţi, prin intermediul Programului de Dezvoltare a Grădiniţelor din Bazinul Carpatic.

József Pálfi, preot al Parohiei Reformate Oradea Rét a declarat pentru MTI: în urmă cu 15 ani această grădiniţă reformată cu profil muzical a pornit cu un număr de 5-6 copii, iar astăzi învaţă aici 90. A specificat că în primii 12 ani, instituţia a funcţionat în încăperile din demisolul bisericii reformate, astfel au fost plătite o sumedenie de amenzi aplicate din cauza condiţiilor necorespunzătoare. În urmă cu trei ani însă, cu sprijinul guvernului ungar, au fost demarate lucrările de construcţie ale unei noi clădiri pentru grădiniţă, acest edificiu modern aflându-se în imediata vecinătate a bisericii.

Cu ajutorul contribuţiei de acum au fost renovate acele săli de clasă din demisolul bisericii, în care a început iniţial activitatea grădiniţei. În încăperile acestea, preşcolarii pot face mişcare şi iarna, totodată aici vor avea loc repetiţiile ansamblurilor de dans popular maghiar şi corurilor Fundaţiei "Csillagocska". József Pálfi a spus: lucrările din exterior nu au fost realizate încă, acestea vor începe la primăvară, de îndată ce vremea o va permite.

Guvernul maghiar a fost reprezentat la inaugurare de István Grezsa, însărcinatul guvernamental responsabil cu coordonarea dezvoltării şi a colaborării dintre judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg din Ungaria şi Ucraina Subcarpatică.

În declaraţia sa acordată mass-mediei publice din Ungaria, acesta a considerat de o importanţă deosebită renovarea grădiniţei, întrucât aceasta reflectă o creştere. "Astfel trebuie să ne pregătim pentru marcarea celor 100 de ani care au trecut de la Trianon: să fim mai puternici în ceea ce priveşte grădiniţele, şcolile, universităţile şi în privinţa relaţiilor maghiaro-maghiare în Bazinul Carpatic" - a declarat Grezsa.

Corpul de clădire renovat a fost binecuvântat de István Csűry, episcop al Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!