Alianţa Maghiară din Transilvania: maghiarofobia a devenit iar strategia naţională în România

Külföld, 2020.05.14

În opinia Alianţei Maghiare din Transilvania (UMT), maghiarofobia ridicată la nivelul politicii de stat a devenit iar strategia naţională în România. Alianţa compusă din Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi Partidul Civic Maghiar (PCM) şi-a prezentat opinia în legătură cu legea Trianonului, adoptat miercuri de parlamentul României, într-un comunicat remis joi agenţiei ungare de presă MTI.

Documentul semnat de co-preşedinţii István Csomortányi şi János Mezei afirmă că legea prin care 4 iunie, data tratatului de pace de la Trianon, este declarată sărbătoare în România înseamnă umilirea instituţionalizată a maghiarimii. Co-preşedinţii constată că legea "se integrează în mod nefericit în şirul atacurilor antimaghiare ale ultimelor săptămâni". Ei îşi exprimă nedumerirea pentru faptul că "strategia naţională a României a devenit încă o dată maghiarofobia ridicată la nivel de politică de stat".

Semnatarii comunicatului declară: "în Europa secolului 21 este de neînţeles şi de nepermis ca parlamentul României să adopte o lege atât de şovină, care umileşte deopotrivă cel mai mare grup etnic autohton al ţării şi unul din partenerii economici cel mai importanţi ai ţării, Ungaria".

În opinia conducătorilor AMT, legea obligă comunitatea maghiară şi secuiască din Transilvania să sărbătorească evenimentul cel mai tragic din istoria acestei naţiuni. "Să o facem clar: suntem maghiari, prin urmare în 4 iunie suntem în doliu, respectiv comemorăm în mod reţinut ziua solidarităţii naţionale. Suntem maghiari, deci nu sărbătorim" - precizează documentul.

AMT constată că nici legea Trianonului, nici "instigările antimaghiare" din ultimele săptămâni nu servesc convieţuirea şi colaborarea paşnică între români şi maghiari. Totodată, AMT încurajează toată lumea "să facă uz de toate mijloacele nesupunerii civice şi să refuze în mod paşnic, dar hotărât, realizarea acestei acţiuni antimaghiare". Potrivit celor doi co-preşedinţi, conducătorii aleşi au datoria de a apăra comunitatea, iar ei îşi asumă pe deplin această datorie.

Poziţia UDMR a fost exprimată miercuri, în parlament, de preşedintele uniunii, Hunor Kelemen. El a afirmat: majoritatea românească este responsabilă faţă de minoritatea maghiară din România, pentru că România nu s-a îmbogăţit doar cu teritoriul Transilvaniei, dar şi cu maghiarii din Transilvania, cu trecutul şi patrimoniul cultural al maghiarilor. "O majoritate puternică, sigură pe sine şi fără mustrare de conştiinţă nu îşi expune în mod ostentativ puterea, nu creează intenţionat situaţii în care cealaltă parte se simte umilită, situaţii în care este batjocorită şi stigmatizată" - a constatat Kelemen.

Preşedintele UDMR a considerat adoptarea legii ca făcând parte din întrecerea manifestărilor antimaghiare, lansată de preşedintele ţării, Klaus Iohannis, cu trei săptămâni în urmă. "Dumneavoastră credeţi că prin afişarea poziţiei antimaghiare aţi şi rezolvat problemele României" - a spus, adăugând: UDMR vrea să construiască şi în viitor o politică a speranţei, fiind convinsă că, în această parte a Europei, într-o zi va domni respectul reciproc şi empatia, şi nu respingerea.

Asociaţia bucureşteană Active Watch, care luptă pentru exercitarea drepturilor omului, a cerut joi preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea privind sărbătorirea Trianonului. Asociaţia a apreciat că statul român ar trebui să facă eforturi pentru a crea în cetăţenii săi de naţionalitate maghiară o legătură afectivă faţă de ţara în care trăiesc.

"Acest lucru însă nu poate fi obţinut cu forţa sau prin măsuri care nu ţin seama de sensibilităţile lor, ci dimpotrivă, prin recunoaşterea respectarea şi celebrarea particularităţilor culturale de care dispun." Asociaţia Active Watch consideră că ziua Trianonului nu aduce nimic nou românilor, care sărbătoresc unirea cu Transilvania şi în 1 decembrie, cu ocazia aniversării marii adunări de la Alba Iulia din 1918. În opinia asociaţiei, singurul efect al zilei Trianonului este crearea unei tensiuni nedorite în relaţia cu comunitatea maghiară.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!