Cărţile de identitate electronice ungare vor putea fi activate şi în Centrele pentru Democraţie din Transilvania

Külföld, 2018.07.11

Cetăţenii ungari din Ardeal îşi vor putea activa cărţile de identitate electronice maghiare începând din săptămâna viitoare şi în nouă dintre Centrele pentru Democraţie (CD) ale Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) - a informat miercuri CNMT.

Conform comunicatului remis agenţiei ungare de presă MTI, noul serviciu va fi disponibil în sediile din Baia Mare, Cluj-Napoca, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş şi Târgu Secuiesc ale organizaţiei. Cererile pentru obţinerea cărţilor de identitate electronice se vor depune în continuare la Consulatele Generale din Cluj-Napoca şi Miercurea Ciuc ale Ungariei, urmând ca actul de indentitate să fie preluat tot acolo, iar cele nouă birouri locale ale CNMT vor ajuta deţinătorii doar la activarea cărţilor de identitate.

Folosirea după activare a acestor documente electronice simplifică şi accelerează identificarea persoanelor la trecerea frontierelor, pe aeroporturi şi cu ocazia rezolvării altor chestiuni administrative ce implică autorităţile. Pe teritoriul Uniunii Europene, cetăţenii maghiarii din Transilvania îşi vor putea folosi cărţile de identitate electronice în locul paşapoartelor.

"S-a întâmplat de mai multe ori că un solicitant, care s-a deplasat la Consulatul General pentru a solicita activarea cărţii de identitate, a uitat acasă plicul verde ataşat acesteia, care însă conţine codul PIN necesar activării. Din această cauză clienţii au făcut adesea două călătorii lungi pentru a-şi activa cărţile de identitate. Datorită Centrelor pentru Democraţie ale CNMT acest serviciu a fost adus acum mai aproape de cetăţenii maghiari" - îl citează comunicatul pe László Tiboldi, vicepreşedintele CNMT, care a informat despre extinderea gamei de serviciilor împreună cu Krisztina Sándor, preşedintele executiv al CNMT cu ocazia unei conferinţe de presă ţinute la Cluj-Napoca.

În calitate de partener contractual al statului maghiar, centrele CNMT ajută de opt ani procesul de acordare a cetăţeniei ungare maghiarilor din România care solicită acest lucru. În decursul ultimilor ani şi până astăzi, aproximativ 600 de mii de maghiari ardeleni au devenit cetăţeni ungari, iar aproape jumătate dintre procedurile administrative aferente au fost derulate de Centrele pentru Democraţie ale CNMT. Serviciile acestei reţele de birouri includ şi activităţi de înregistrare a stării civile, adică cetăţenii maghiari din Transilvania îşi pot anunţa modificările stării lor civile şi prin intermediul centrelor. Cu ocazia alegerilor parlamentare ungare din anii 2014 şi 2018, respectiv a referendumului din anul 2016, birourile au asistat cetăţenii la înregistrarea pe listele electorale şi la transmiterea voturilor prin corespondenţă - a reamintit comunicatul CNMT.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!