La Rimetea are loc cea de-a cincea ediţie a Zilei Duna

Külföld, 2018.06.02

Societatea de Servicii Media Duna (compania care coordonează agenţia de ştiri, televiziunea şi radiodifuziunea publică din Ungaria), a organizat pentru cea de-a cincea oară Ziua Duna de la Rimetea. În cadrul evenimentului, locuitorii aşezării din judeţul Alba, respectiv turiştii care se află aici s-au putut bucura de o zi întreagă de programe culturale.

Renaşterea Casei Duna de la Rimetea este atât un rezultat, cât şi un simbol al solidarităţii maghiare, a scris, în mesajul pe care l-a transmis pentru acest eveniment, preşedintele Parlamentului Ungariei, László Kövér. "Nu pot alţii să distrugă atât de multe valori, pe cât de multe putem reconstrui noi, maghiarii", a declarat acesta în scrisoarea pe care a citit-o, celor prezenţi, Árpád János Potápi, secretarul ungar de stat pentru politici naţionale.

În scrisoarea sa, László Kövér a vorbit despre faptul că, odată cu adoptarea în 2010 a legii solidarităţii naţionale, "se speră că s-a încheiat, definitiv, epoca statului care expune naţiunea maghiară, şi a început procesul reconstruirii statului care serveşte şi protejează naţiunea". În opinia sa, legea solidarităţii naţionale s-a bazat pe convingerea că "nu este posibilă construirea unui viitor nici pe sentimentul de vină insuflată nouă de către alţii, nici pe nemulţumirile excesive care ne-au acaparat". În opinia preşedintelui Parlamentului Ungariei, maghiarii pot trece peste moştenirea tragică a Trianonului numai cu forţa solidarităţii naţionale.

Menyhért Dobos, directorul general al Societăţii de Servicii Media Duna, a citat din prefaţa volumului de istorie maghiară a istoricului englez şi fost ambasador la Budapesta, Sir Bryan Cartledge, conform căruia motivul pentru care caracterul maghiar merită respect este acela că a fost mereu capabil să supravieţuiască şi să se reinventeze de-a lungul vremurilor tulburi ale istoriei.

"Vom dăinui dacă vom continua să vorbim limba maternă iubită, vom dăinui dacă ne vom păstra tradiţiile şi credinţa creştină", a declarat directorul general, apoi a adăugat, citându-l pe revoluţionarul maghiar Lajos Kossuth: o naţiune poate pieri doar dacă renunţă la sine.

Evenimentul cultural de o zi, organizat de Societatea de Servicii Media Duna, este unul dintre programele cele mai importante ale centrului cultural Casa Duna, care are loc, în fiecare an, aproape de ziua solidarităţii naţionale, 4 iunie.

Muzicienii maghiari Ildikó Keresztes, Gyula Vikidál şi Miklós Varga au pregătit pentru această ocazie un spectacol muzical de excepţie, intitulat "Concertul solidarităţii", iar mai apoi, pe scena instalată vizavi de Piatra Secuiului urmează să urce formaţia Edda, una dintre cele mai renumite trupe rock din Ungaria. Seara se va încheia cu focuri de artificii.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!