László Tőkés şi Balázs Izsák au solicitat liderilor României demararea dialogului instituţional româno-maghiar

Külföld, 2018.03.27

Europarlamentarul László Tőkés, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) şi Balázs Izsák, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) au solicitat crearea cadrului dialogului instituţional dintre naţiunea majoritară şi maghiarii din România, printr-o scrisoare adresată înalţilor demnitari publici ai statului român - a comunicat marţi Biroul de Presă al CNMT.

Semnatarii scrisorii adresate şefului statului Klaus Iohannis, precum şi preşedinţilor Senatului şi ai Camerei Deputaţilor, au reamintit că maghiarii şi-au exprimat deja imediat după Revoluţia din 1989 dorinţa referitoare la crearea şi funcţionarea unei mese rotunde româno-maghiare, pentru că dialogul ar fundamenta "partneriatul strategic" dintre cele două naţii care trăiesc laolaltă.

În opinia preşedinţilor CNMT şi CNS, zilele Revoluţiei române din 1989 au furnizat dovezi univoce ale solidarităţii dintre naţionalităţile care trăiesc în România, dar în cele aproape trei decenii scurse de atunci această convieţuire a fost umbrită de "intenţii perfide şi evenimente tragice".

"Strădaniile paşnice ale comunităţii maghiare din România de a obţine autonomia garantată prin Constituţie, la care este îndreptăţită şi care i-a fost promisă, s-au lovit de un refuz permanent. În Anul Centenar al Rezoluţei de la Alba Iulia, trebuie să discutăm îndeosebi despre acest lucru" - se arată în comunicatul emis de CNMT.

László Tőkés şi Balázs Izsák consideră că este nevoie de un dialog instituţional sincer şi serios între reprezentanţii majorităţii româneşti şi ai minorităţii maghiare şi relaţiile trebuie aşezate pe baze noi atât în lumina evoluţiilor din arena politică internaţională şi regională, cât şi în cea a realităţilor politicii interne, având în vedere în special dorinţa nestrămutată a maghiarilor care trăiesc în Ţinutul Secuiesc şi în alte zone ale României de a obţine autonomia.

Semnatarii scrisorii au solicitat înalţilor demnitari români, cărora le-a fost adresată scrisoarea, să le acorde şansa unei întrevederi personale cu ocazia căreia cei doi şi-ar putea prezenta propunerea referitoare la dialogul româno-maghiar permanent şi cuprinzător. În cadrul acestuia s-ar crea oportunitatea purtării unui dialog democratic despre autonomie şi stabilitate - au arătat László Tőkés şi Balázs Izsák.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!