László Tőkés: timp de o sută de ani am fost nevoiţi să învăţăm să dansăm cu picioarele legate

Külföld, 2020.05.26

În cei o sută de ani care au trecut de la Tratatul de la Trianon, maghiarii au fost nevoiţi să înveţe dansul cu picioarele legate, a declarat László Tőkés, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), la o conferinţă de presă organizată marţi, la Cluj-Napoca. <br />Politicianul a reacţionat cu această afirmaţie la întrebarea dacă consiliile locale cu majoritate maghiară din Transilvania pot folosi aniversarea Tratatului de la Trianon - care a fost declarată anul acesta zi de sărbătoare în România - pentru a sărbători într-un cadru legal şi cu demnitate Ziua solidarităţii naţionale.

László Tőkés a numit o manifestare silită a "dansului cu picioarele legate" şi faptul că Parlamentul Ungariei a încercat să înzestreze aniversarea Trianonului cu o conotaţie pozitivă, declarând ziua de doliu Ziua solidarităţii naţionale.
El a declarat: legea românească privind Trianonul arată că strategia naţională a României nu s-a schimbat deloc în cei treizeci de ani care au trecut de la Revoluţie. Scopul rămâne în continuare omogenizarea ţării, distrugerea şi alungarea comunităţii maghiare, a spus Tőkés.
"În această privinţă nu putem fi decât radicali. Trebuie să obţinem ca schimbarea sistemului în România să aibă loc şi în politica faţă de minorităţi, în niciun caz nu trebuie să acceptăm fuzionarea universităţii maghiare sau alte legi prohibitive, ci trebuie să câştigăm libertatea naţională deplină", a afirmat preşedintele CNMT.
László Tőkés a declarat: în data de 4 iunie se va afla la Bucureşti, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a programat chiar în acea zi o înfăţişare în procesul pe care el l-a intentat împotriva retragerii distincţiei Steaua României, distincţie acordată în semn de recunoaştere pentru meritele pe care le-a avut în 1989.
Krisztina Sándor, preşedintele executiv al CNMT, a remarcat: este în continuare încrezătoare că preşedintele Klaus Iohannis nu va promulga legea privind serbarea deciziei de la Trianon. Ea a observat de asemenea că, într-adevăr, adoptarea acestei legi creează pentru consiliile locale cu majoritate maghiară oportunitatea de a comemora ziua de 4 iunie într-un mod diferit faţă de concepţia iniţiatorilor legii.
Krisztina Sándor a reamintit şi faptul că politicienii CNMT şi ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) se pregătesc pentru a aşeza coroane în peste 100 de locuri simbolice în data de 4 iunie, la ora 14:30. Ei se vor deplasa în grupuri de trei persoane în locurile comemorative în care se găsesc simboluri ale statalităţii ungare sau referitoare la Primul Război Mondial. Ea a adăugat: la depunerea coroanelor nu pot participa mase de oameni, dar, conform speranţelor, până în seara zilei se va redacta o compoziţie din fotografiile comemorării, care poate fi publicată pe internet. "Ziua înseamnă pentru noi o comemorare, nu o sărbătoare", a declarat preşedintele executiv al CNMT.
Conducerea CNMT a reamintit de asemenea că Parlamentul Ungariei a adoptat cu zece ani în urmă legea privind facilitarea obţinerii cetăţeniei ungare. László Tőkés a spus că această lege a fost adoptată şi ea ca o corecţie a consecinţelor dăunătoare ale Tratatului de la Trianon. Politicianul a evocat: în urma acestei legi a devenit CNMT partenerul guvernului ungar, dat fiind că reţeaua de oficii ale consiliului îi ajută deja de zece ani încoace pe maghiarii din Transilvania pentru a depune cererile de încetăţenire, pentru schimbarea documentelor ungare şi pentru înregistrarea în registrele stării civile din Ungaria.
Krisztina Sándor a precizat că în pauza impusă de epidemia de coronavirus serviciul clienţi funcţionează doar telefonic, dar începând din 2 iunie publicul se poate adresa iar în mod direct oficiilor CNMT, care le oferă ajutor în administrarea problemelor legate de cetăţenia ungară.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!