Liderul Partidului Socialist: Stânga din Ungaria doreşte să restabilească legătura cu maghiarii din Bazinul Carpatic

Külföld, 2018.02.03

Stânga din Ungaria doreşte să creeze un nou tip de legătură cu maghiarii din Bazinul Carpatic, care să se bazeze pe păstrarea drepturilor dobândite şi pe transparenţa sprijinului acordat maghiarilor de peste graniţă, a spus Gyula Molnár, preşedintele Partidului Socialist Ungar (MSZP), sâmbătă, la Târgu-Mureş.

Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă susţinute împreună cu Gergely Karácsony, candidatul comun al Partidului Párbeszéd (Dialog) şi al MSZP pentru funcţia de prim-ministru al Ungariei, respectiv, cu Béla Markó, fostul preşedinte al UDMR.

Potrivit preşedintelui MSZP, cu o politică naţională mai previzibilă, mai liniştită şi mai echilibrată, cu "un ton mai calm", pot fi obţinute mult mai multe rezultate.

"Pentru maghiarii din Bazinul Carpatic va fi mai bine atunci când, în ţara în care istoria i-a forţat să devină cetăţeni, guvernele vor fi pregătite şi capabile să implementeze o politică privind minorităţile, care să le fie favorabilă, iar statul ungar să fie capabil să pună în aplicare o politică de vecinătate prin care să aibă relaţii bune cu toate guvernele acestor ţări şi să poată ajuta minorităţile", a explicat Gyula Molnár punctul de vedere al partidului său.

MSZP salută faptul că valoarea finanţărilor alocate organizaţiilor maghiare din afara graniţelor Ungariei, a crescut considerabil, şi nu doreşte să reducă acest sprijin, doreşte în schimb să restabilească "transparenţa dispărută" a sistemului de finanţare, lucru pe care doreşte să-l realizeze printr-un sistem deschis de apel de proiecte.

Preşedintele partidului ungar de opoziţie a confirmat faptul că, în cazul în care vor ajunge la guvernare, vor menţine dreptul de vot al cetăţenilor maghiari care trăiesc în afara graniţelor Ungariei.

Gergely Karácsony a subliniat că, deşi există "voci" în tabăra opoziţiei, care susţin că se doreşte retragerea acestui drept dobândit de cetăţenii maghiari care trăiesc în afara graniţelor Ungariei, opinia sa privind păstrarea dreptului de vot este fermă. Dreptul acesta trebuie modificat astfel încât maghiarii din afara Ungariei să poate alege dintre candidaţi nominalizaţi din cadrul comunităţilor proprii, a explicat politicianul ungar.

În cadrul conferinţei de presă, care a avut loc la sediul din Târgu-Mureş al Academiei Kós Károly, în calitate de gazdă, Béla Markó, fostul preşedinte al UDMR şi-a exprimat convingerea că situaţia maghiarilor din afara graniţelor Ungariei nu poate fi abordată pe considerente de politică de partid, ci este nevoie de un consens în privinţa acestor probleme naţionale, întrucât maghiarii din Transilvania au nevoie de sprijinul tuturor partidelor politice din Ungaria.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!