Muzeul Naţional Secuiesc îşi va prezenta colecţiile în Ungaria

Külföld, 2018.02.07

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe îşi va prezenta colecţiile în Ungaria, fiind nevoit să îşi suspende activitatea pe perioada renovării clădirii în care funcţionează, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI Mihály Vargha, directorul instituţiei.

Mihály Vargha a spus că muzeul din Sfântu Gheorghe, proiectată de arhitectul Károly Kós, nu va mai putea fi vizitată probabil de la sfârşitul anului. Nu ar dori, însă, ca cele mai preţioase colecţii să rămână în magazii pe perioada lucrărilor de renovare şi şi-au propus ca o parte din expoziţiile lor să fie prezentate, atât în Ungaria, cât şi în România.

Astfel, în data de 22 august va fi vernisată expoziţia de artă plastică cu titlul "Pantheon" în sala de expoziţie a Academiei Ungare de Artă din incinta "Vigadó" din Budapesta, în cadrul căreia vor fi prezentate lucrări ale celor mai importanţi artişti plastici clasici, aducându-se astfel un omagiu lui Mattis-Teutsch, Albert Nagy, Péter Jecza, Ella Gazdáné Olosz şi Imre Baász.

Expoziţia intitulată "In memoriam Áron Gábor", care evocă evenimentele revoluţiei şi ale luptei pentru libertate din zona "Trei Scaune" din perioada 1848-1849, va fi prezentată în primăvara anului 2019 la Muzeul de Istorie Militară din Budapesta. Obiectul cel mai de preţ al acestei colecţii îl reprezintă unicul exemplar păstrat din tunul turnat de Áron Gábor.

Mihály Vargha a mai declarat că şi-ar dori ca aceste expoziţii să ajungă în cât mai multe centre din Ungaria, dacă aceste expoziţii tot vor călători 800 km până la Budapesta. Până în acest moment oraşele Veszprém şi Szeged şi-au anunţat intenţia de a găzdui expoziţia "Pantheon", iar Szeged, Kecskemét şi Székesfehérvár, expoziţia "In memoriam Áron Gábor".

Directorul a mai menţionat că Muzeul Naţional Secuiesc a participat în anul 1900 la Expoziţia Universală de la Paris, dar de atunci doar unele piese din colecţie au ajuns la diferite expoziţii din străinătate. Aceasta va fi prima ocazie când instituţia se va prezenta departe de sediul său cu cele mai valoroase dintre colecţiile sale. Acesta a mai adăugat că, atât expoziţia de artă plastică, cât şi cea istorică va avea o parte în care fiecare vizitator va primi informaţii despre Transilvania, despre secui, respectiv despre Károly Kós.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!