TV műsor

O firmă de stat din Ungaria, noua proprietară a Hotelului Dacia din Satu Mare

Külföld, 2018.06.10

O firmă aflată în proprietarea statului ungar a cumpărat şi va renova clădirea emblematică a municipiului Satu Mare, Hotelul Dacia (fostul Hotel Pannonia) situată în vechea piaţă centrală a urbei, a anunţaţ portalul maghiar de ştiri transindex.ro.

Mai multe portaluri de ştiri şi ziare locale au scris despre tranzacţie după ce reprezentanţii noului propietar au vizitat vineri Primăria Satu Mare.

Site-ul de ştiri locale portalsm.ro a publicase, anterior, un document al Registrului Comerţului, în care se precizează că întreg pachetul de acţiuni al firme Dacia SA, proprietara clădirii monument în stil secession a fost preluat de Manevi Zrt. Portalul de ştiri transindex.ro a anunţat pe baza raportului de activitate publicat pe internet că Manevi Zrt se află în proprietatea statului ungar, iar drepturile de proprietar sunt exercitate de societatea Magyar Nemzeti Vagyonkezelő Zrt.

Primăria Satu Mare a anunţat vineri, după discuţiile cu noii proprietari, că este pregătită să ofere orice sprijin pentru ca una din cele mai frumoase şi cunoscute clădiri ale oraşului să revină cât mai rapid la vechia sa glorie. Municipalitatea a adăugat că fosta piaţă centrală, unde se află şi Hotel Pannónia, va fi reabilitată în curând din fonduri europene. Primăria a câştiga, în acest sens, un proiect în valoare de şase milioane de euro.

Una din cele mai frumoase clădiri în stil secession a Transilvaniei stă părăsită de 11 ani în centrul municipiului Satu Mare. În urmă cu mai mulţi ani, primăria a acoperit imobilul cu un mesh uriaş ce ilustrează liniile stilistice ale hotelului, astfel că trecătorii au fost protejaţi şi de bucăţile de tencuială care se desprindeau din faţadă.

Hotelul Pannonia, construită după un proiect semnat de Zoltán Bálint şi Lajos Jámbor, a fost inaugurat în 1902, luând apoi numele de Dacia. După privatizarea din 1995, angajaţi de atunci au preluat pachetul de acţiuni al firmei care deţinea hotelul. Firma a trecut mai apoi, în 2007, în proprietatea unui om de afaceri român, care plănuia renovarea clădirii, însă a renunţat din cauza crizei economice. De atunci, structura clădirii s-a deteriorat semnificativ.
(MTI)


Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!