Secretar ungar de stat: sarcina noastră este să păstrăm cu demnitate amintirea ostaşilor noştri căzuţi la datorie

Külföld, 2021.09.14

Oriunde în lume unde-şi dorm somnul de veci militarii armatei ungare căzuţi la datorie, sarcina posterităţii este să păstreze cu demnitate amintirea lor, să respecte trecutul şi să păstreze memoria eroilor, a afirmat, la Salonta, Szilárd Németh, secretar de stat pentru relaţiile cu parlamentul în cadrul Ministerului ungar al Apărării, la inagurarea solei renovate a eroilor din cimitirului local.

Acesta, citându-l pe István Széchenyi, politician paşoptist, a declarat: "Dacă vrei să ştii cât de mult îşi preţuieşte o naţiune trecutul, uită-te la cimitirele sale".

După cum a amintit secretarul de stat, Salonta, în 1940, în urma Dictatului de la Viena, a devenit din nou parte a Ungariei. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, mulţi militari din Salonta au luptat în armata ungară şi mulţi dintre ei nu s-au mai întors niciodată acasă. În toamna anului 1944, oraşul a fost ocupat de trupele sovietice şi de cele române aliate celor sovietice, iar aşezarea a suferit pagube semnificative în timpul ciocnirilor.

"Solele şi cimitirele eroilor atrag atenţia cu mult mai mult decât orice alt simbol asupra importanţei şi fragilităţii păcii, asupra faptului că noi, posteritatea, trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a păstra pacea", a afirmat secretarul de stat.

Politicianul a mai subliniat că deocamdată s-au făcut doar lucrări de prevenţie privind degradarea solei eroilor din Salonta, cu sprijinul Ministerului ungar al Apărării, lucrări care nu au necesitat acordul Oficiilor pentru păstrarea mormintelor eroilor de război ale cele două ţări. Partea ungară însă intenţionează să efectueze în continuare lucrări de renovare a solei, care ar include restaurarea monumentului şi a unor elemente ale solei sau chiar înlocuirea acestora. Pentru aceasta însă vor solicita autorizaţiile necesare de la Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE) din România.

După eveniment, László Török, primarul municipiului Salonta, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că, în urmă cu mai bine de 20 de ani, la iniţiativa filialei locale a UDMR, s-a hotărât ca sola, în care erau înhumaţi militarii căzuţi în luptele din jurul oraşului, să fie transformată într-o solă care să păstreze şi memoria victimelor cu origini din Salonta care au pierit în cel de Al Doilea Război Mondial. În urmă cu câţiva ani, Ordinul Istoric al Cavalerilor Maghiari a ridicat un obelisc în interiorul solei. Lucrările actuale de prevenţie au fost efectuate cu sprijinul Ministerului ungar al Apărării, în valoare de 1,5 milioane de forinţi (4 290 euro).

"Cinstea, onestitatea şi eroismul aparţin spiritului maghiar. Aceşti oameni sunt exemple pentru noi, deoarece evocă spiritul pe care noi, maghiarii, în timpul devenirii noastre ca naţiune, l-am mărturisit şi pe care l-am asumat întotdeauna", a declarat primarul László Török pentru agenţia ungară de presă MTI.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!