Steagul secuiesc şi drapelul oraşului au fost îndepărtate de pe faţada Primăriei din Miercurea Ciuc

Külföld, 2018.04.13

În urma unei sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile, Primăria Municipiului Miercurea Ciuc a fost nevoită să dispună îndepărtarea steagului secuiesc şi a drapelului oraşului de pe faţada propriei clădiri.

Lipsa steagurilor a fost observată jurnaliştii portalului Székelyhon.ro. Portalul a publicat vineri un articol în care viceprimarul Zoltán Füleki a explicat situaţia juridică. El a relatat că procesul care a rezultat îndepărtarea simbolurilor a fost declanşat de Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), organizaţie ce acţionează ca apărătoarea drepturilor românilor din Ţinutul Secuiesc. În luna decembrie a anului 2016, Curtea de Apel Târgu Mureş a pronunţat o sentinţă defavorabilă conducerii municipiului. Cu toate acestea, drapelele au rămas arborate, deoarece primarul municipiului Miercurea Ciuc a atacat în instanţă procedura de executare silită demarată de biroului executorului judecătoresc mandatat de asociaţia reclamantă, obţinând anularea ordinului.

La un moment dat, şi viceprimarul Zoltán Füleki a devenit parte a procesului referitor la steaguri pentru a putea duce cazul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Potrivit viceprimarului, recent a primit însă o notificare de la Strasbourg prin care a fost anunţat că acţiunea sa a fost respinsă în urma analizei preliminare.

Zoltán Füleki a mai relatat că inscripţia tradiţională de limbă maghiară "Városháza" (Primărie) va avea aceeaşi soartă ca drapelele. În urma sentinţei definitive, favorabile ADEC, nici aceasta nu va putea rămâne pe faţadă. Urbea a mai pierdut un proces referitor la steagul secuiesc şi drapelul oraşului, care au fost arborate pe un catarg ridicat în apropierea Casei Municipale de Cultură. Potrivit viceprimarului şi acestea vor fi îndepărtate.

Portalul Székelyhon.ro a adăugat că ADEC a declanşat noi procese, pârâtul fiind Róbert Kálmán Ráduly, primarul municipiului. Reclamanta a cerut instanţei să oblige edilul la plata unei amenzi egale cu 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere în ceee ce priveşte executarea celor trei sentinţe judecătoreşti definitive. Dezbaterile acestor cauze vor avea loc ulterior.

Zoltán Füleki a declarat că şi în cazul simbolurilor îndepărtate se caută soluţii creative de genul celei aplicate în Sala de Consiliu a Primăriei. Acolo, simbolurile îndepărtate au fost expuse cu ajutorul unor bannere publicitare de tip roll-up.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!