Szijjártó: Ungaria doreşte să dezvolte cooperarea cu România pe baza respectului reciproc

Külföld, 2020.05.26

Ungaria doreşte să dezvolte cooperarea cu România pe baza respectului reciproc şi doreşte să dezvolte în continuare cooperarea rezonabilă pe care a avut-o în timpul pandemiei, a declarat, marţi, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, la Bucureşti, unde a avut o întrevedere cu omologul său român, Bogdan Aurescu.

La conferinţa de presă comună, politicianul a declarat că Ungaria este interesată de consolidarea cooperării în regiunea Europei Centrale şi îşi bazează relaţiile bilaterale pe respectul reciproc.
"Ne respectăm partenerii, dar ca naţiune de peste 1000 de ani, ne aşteptăm la acest respect şi din partea lor", a subliniat Szijjártó. El a adăugat că este şi în interesul celor 1,5 milioane de maghiari din Transilvania ca cele două ţări "să fie în relaţii bune una cu cealaltă".

Pe parcursul întrevederii sale la Bucureşti, Péter Szijjártó i-a solicitat omologului său român ca România să considere comunitatea maghiară, care trăieşte pe teritoriul său, ca o resursă, la fel cum vede Ungaria comunitatea naţională română care trăieşte în această ţară.

Acesta a afirmat că de la preluarea guvernării, Fidesz a majorat de cinci ori susţinerea bugetară faţă de perioada precedentă, pentru minorităţile naţionale din Ungaria, astfel că în aceeaşi măsură a crescut şi bugetul comunităţii româneşti. Iar noua lege înaintată parlamentului ungar privind naţionalităţile prevede ca imobilele folosite de acestea, în scopuri educaţionale sau culturale, să intre în proprietatea comunităţilor naţionale din Ungaria.

Partea maghiară salută dacă şi România îi sprijină pe românii din Ungaria, la fel cum consideră firesc ca şi Ungaria să sprijine dăinuirea maghiarilor care trăiesc dincolo de graniţele acesteia. Datorită programului de dezvoltare economică lansat în ţările vecine de către Ungaria, până în acest moment s-au făcut investiţii în România în valoare de 250 de milioane de euro. Partea ungară este deschisă să încheie un acord privind continuarea acestui program, în conformitate cu solicitarea părţii române.

Lucrările de conectare a reţelelor de gaze dintre cele două ţări vor fi în curând finalizate, ceea ce va face posibil transportul de gaze naturale dinspre România spre Ungaria, astfel că, în prima perioadă, 1,75 miliarde de metri cubi de gaze vor fi transportaţi anual. Iar până în luna august este aşteptată o nouă conexiune de autostradă între cele două ţări, a enumerat ministrul ungar al afacerilor externe.

Péter Szijjártó a mai adăugat că Ungaria este interesată într-o relaţie bună şi ar fi bucuroasă dacă maghiarii nu ar fi subiect în campania electorală din România. Acesta şi-a exprimat speranţa că "declaraţiile nefericite" în această privinţă nu se vor repeta.

Referindu-se la apropiatul centenar al Tratatului de la Trianon, Aurescu a subliniat că cele două ţări trebuie să depăşească abordările istorice diferite şi să construiască un parteneriat strategic "real", concentrându-se pe proiecte reciproc avantajoase.

În opinia politicianului român aceasta necesită o îndepărtare de logica "confruntărilor", relaţiile bilaterale trebuie să se bazeze pe respectul şi încrederea reciprocă, iar oficialii ungari care vizitează România ar trebui să se abţină să facă declaraţii contrare spiritului parteneriatului strategic.

Aurescu a precizat că "pentru România, Tratatul de la Trianon nu înseamnă decât consfinţirea juridică, la nivelul relaţiilor internaţionale, a Actului de importanţă cu adevărat primordială al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918." România nu contestă "dreptul suveran al Ungariei de a stabili modalităţi de sărbătorire sau de comemorare a evenimentelor istorice semnificative" însă ar dori ca relaţia dintre cele două state să fie determinată de intenţia de a construi un viitor pragmatic în spirit european în secolul XXI, a declarat ministrul român de externe.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!