Valentin Popa: şi învăţătorii vor putea preda limba română, dar nu va mai fi în mod exclusiv sarcina lor

Külföld, 2018.09.10

Conform ministrului educaţiei naţionale, Valentin Popa învăţătorii vor putea preda şi în continuare limba română în şcolile elementare destinate minorităţilor naţionale, dar în urma amendamentului legislativ adoptat cu zece zile în urmă, aceasta nu va mai fi în mod exclusiv sarcina lor.<br />Valentin Popa a declarat asta, luni, mass mediei publice ungare, după ce a deschis în mod festiv anul şcolar în Şcoala Generală "Márton Áron" din comuna Sândominic (judeţul Harghita).

Ministrul educaţiei naţionale a afirmat: măsura nu afectează normele didactice ale învăţătorilor. În şcolile cu predare în limbile minorităţilor naţionale orele de limbă română erau remunerate în regim de plata cu ora, în completarea salariului aferent normei. Unica schimbare este eliminarea acestor ore dintre sarcinile didactice ale învăţătorilor, urmând ca angajatorii să încerce să caute profesori calificaţi de limbă şi literatură română pentru ţinerea orelor respective.
"Nu sunt eliminaţi învăţătorii, doar lista de priorităţi pe baza căreia se alocă orele s-a modificat" - a precizat Valentin Popa. El a adăugat: anterior, când în învăţământul primar orele de educaţie fizică, religie şi limbi străine au fost alocate profesorilor de specialitate, s-a întâmplat exact acelaşi lucru. A continuat remarcând: nici cu ocazia introducerii modificărilor respective nu s-a dispus de necesarul de cadre didactice de specialitate, dar cu timpul s-a reuşit asigurarea acestora.
Valentin Popa a justificat amendamentul legislativ prin multiplele intervenţii ale ambasadorilor, ale miniştrilor educaţiei, precum şi ale comisarului european pentru educaţie, Tibor Navracsics, care i-au solicitat să ia măsuri pentru ca elevii care învaţă în limbile minorităţilor să înveţe mai bine limba română. El a adăugat că Csaba Borboly, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a depus relativ recent o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), sesizând că ministerul nu asigură posibilitatea învăţării limbii române.
Ministrul a precizat că, deşi ordonanţa a intrat în vigoare, a fost depusă la parlament unde va fi dezbătută, şi există posibilitatea modificării acesteia. El a adăugat că se va încerca îmbunătăţirea predării limbii române şi prin îmbunătăţirea manualelor şi a programei aferente.
Valentin Popa şi-a rostit discursul inaugural de la Sândominic în limba română, fiind asigurată interpretarea. Cu acest prilej el a anunţat că se va demara un program de eliminare a decalajelor dintre şcolile orăşeneşti şi cele săteşti pentru ca cele din urmă să poată asigura un învăţământ de nivelul celora de la oraş.
Anul şcolar a început cu greva japoneză a cadrelor didactice în nenumărate şcoli cu predare în limba maghiară, germană şi sârbă din România. O parte a cadrelor didactice şi a părinţilor şi-au pus o banderolă albă pe braţ protestând împotriva faptului că ministerul a modificat legea învăţământului cu zece zile înaintea începerii anului şcolar şi fără consultări profesionale prealabile. În urma amendamentului introdus, profesori de limbă şi literatură română vor prelua de la învăţători predarea limbii române în şcolile primare destinate minorităţilor naţionale.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!