Obiecte din aur şi argint descoperite pe teritoriul României, expuse la Szeged

Belföld, 2018.07.18

Casa Neagră (Fekete Ház) din cadrul Muzeului Ferenc Móra din Szeged a vernisat miercuri o expoziţie ce cuprinde comori de aur şi argint descoperite în secolul XIX şi XX pe teritoriul actual al României.

Ştefan Răzvan Rab, secretarul de stat responsabil de relaţii internaţionale din cadrul Ministerului Culturii din România a declarat la vernisaj că "românii şi maghiarii se cunosc de aproape o mie de ani şi cu toate acestea mai există lucruri frumoase şi importante pe care le putem afla unii despre alţii".
Colecţia expusă conţine o mie de obiecte de artă, în legătură cu somităţile civilizaţiei băştinaşe sau a popoarelor care au migrat prin zonă. Majoritatea faptelor lor au fost date astăzi deja uitării, însă obiectele lor stau mărturie că au fost oameni pricepuţi, sofisticaţi şi iubitori de frumos, a mai spus politicianul român.

Viceprimarul din Szeged, László Solymos (MSZP) a afirmat că administraţia locală s-a angajat să prezinte celor interesaţi în condiţii demne colecţia, care atrage public numeros atât din Ungaria, cât şi din străinătate. Din acest motiv primăria a pregătit deja reconstruirea clădirii centrale a Muzeului Ferenc Móra, care va porni la începutul lui 2019, iar în paralel Casa Neagră, zona expoziţională a muzeului, va fi şi ea modernizată, investiţia ridicându-se la 250 de milioane de forinţi.

Colecţia, ce poate fi vizitată până pe 20 ianuarie, cuprinde piese ce datează din începutul epocii de aur (a doua jumătate a secolului 5 î.Hr.) până în Evul Mediu timpuriu (secolul VI). Printre cele o mie de piese se regăsesc bijuterii minunate: podoabe de cap, medalioane, inele, diademe, brăţări şi cercei. Publicul va vedea şi arme confecţionate din aur - pumnale, săbii, târnăcoape de luptă - care au fost, de fapt, arme decorative, deci nu au fost folosite în lupte adevărate. Cel mai probabil acestea au semnalat rangul înalt al proprietarilor, respectiv au fost folosite în cadrul unor ceremonii religioase. Pe lângă bijuterii şi arme, colecţia cuprinde şi obiecte ale vieţii cotidiene, precum oale, căni, carafe şi monede.

Piesele expoziţiei itinerante au fost alese din colecţiile a 30 de muzee din România. În această componenţă, colecţia a putut fi vizionată pentru prima dată în 2013 la Bucureşti, iar muzeul din Szeged este a 20-a locaţie unde această expoziţie a fost expusă.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!