Árpád Antal candidează din nou pentru fotoliul de primar al oraşului Sfântu Gheorghe

Külföld, 2020.02.17

Árpád Antal, primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, care conduce oraşul din Covasna din 2008 încoace, va candida din nou pentru ocuparea funcţiei de primar.

Primarul a anunţat intenţia sa luni, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc pe acoperişul hotelului Bodok, scos din uz de zeci de ani. Potrivit planurilor, în locul acestuia şi a clădirilor din jurul său, oraşul Sfântu Gheorghe, Consiliul Judeţean Covasna şi Fundaţia "Sapientia", finanţată de către statul maghiar, vor ridica un centru cultural şi de tineret, care va găzdui şase dintre instituţiile culturale din oraş.

Árpád Antal a declarat că hotelul de zece etaje, care urmează să fie demolat, este un simbol al regimului comunist încheiat. Centrul cultural şi de tineret care urmează să îi ia locul va fi un simbol al renaşterii oraşului. Edilul a relatat că, în următorii zece ani, vrea să facă din Sfântu Gheorghe un oraş care să reprezinte un punct de reper pentru Secuime şi pentru toată Transilvania.

Vineri au susţinut o conferinţă de presă şi şefii celor trei instituţii care vor construi centrul cultural şi de tineret. Aceştia au relatat că doresc ca acest centru să găzduiască sala de concerte cu cea mai bună acustică din întreaga Românie. Árpád Antal a remarcat că, încă de atunci, a auzit numai comentarii negative de la cei care nu cred în proiect şi care spun că oraşul nu are nevoie de o investiţie de o asemenea anvergură.

Primarul a mai adăugat că aceleaşi vorbe s-au auzit şi atunci când, în urmă cu câţiva ani, a fost construită Arena Sepsi. Dacă nu ar fi fost construită cu dimensiunile pe care le are, duminică, la finala de baschet feminin, pe care echipa locală Sepsi Sic a câştigat-o deja pentru a cincea oară, nu ar fi intrat cei 2500 de spectatori, a spus Antal. Potrivit acestuia, fără sală de sport, acum nu s-ar construi un stadion în oraş, iar Universitatea "Sapientia" nu ar înfiinţa o specializare de sport.

Primarul a mai spus că oraşul are nevoie de proiecte care ulterior să genereze noi proiecte, noi investiţii. Potrivit lui Árpád Antal, un astfel de proiect este şi noul centru cultural şi de tineret. Nu trebuie să ne pară rău de cei 700 000 de euro cu care oraşul a cumpărat, la o licitaţie, ruinele hotelului Bodok, dacă în locul acestuia se va realiza o investiţie de 20 de milioane de euro, a adăugat edilul.

Árpád Antal a mai menţionat că, în urmă cu exact patru ani, în loc de alarma de la ceas a fost trezit de către jandarmerie. Atunci a început ancheta DNA împotriva sa, în timpul căreia a fost cercetat timp de peste trei ani, însă Parchetul nu a constatat săvârşirea vreunei infracţiuni, astfel că nu a fost trimis în judecată. În opinia sa, această poveste arată că sunt persoane care doresc să oprească avântul pe care l-a luat dezvoltarea oraşului Sfântu Gheorghe. Primarul a mai spus că, în timp ce sondajele naţionale din România arată că 90% din populaţie consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, 70% dintre locuitorii din Sfântu Gheorghe cred că oraşul se îndreaptă într-o direcţia bună. Cu toate acestea, procesele negative de la nivel naţional fac din ce în ce mai dificilă menţinerea avântului pozitiv pe plan local.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!