Cercetătorii suspectează că la baza diversiunii militare de după fuga din 1989 a lui Ceauşescu s-ar fi aflat "Reţeaua R"

Külföld, 2019.02.20

Potrivit autorilor unui studiu publicat recent, începând cu 22 decembrie - de la momentul fugii lui Nicolae Ceauşescu - Revoluţia Română din 1989 a fost oprită de o diversiune militară, executată de către "reţeaua R", o reţea formată în timpul dictaturii, a cărei lideri - după ce l-au "sacrificat" pe dictator - au provocat acţiuni sângeroase, în vederea salvării propriei puteri.

Studiul, în al cărui titlu se regăseşte sloganul "Cine a tras în noi după 22", scandat frecvent la demonstraţiile din România anului 1990, este semnat de istoricii români Andrei Ursu şi Mădălin Hodor, respectiv de politologul american Roland O. Thomasson. Studiul de 130 de pagini, publicat în Revista Drepturile Omului, caută răspunsul la întrebarea: cine sunt vinovaţii pentru vărsarea de sânge de după fuga dictatorului şi venirea la putere a grupului lui Ion Iliescu.

Numărul celor decedaţi în timpul Revoluţiei este de 1290 de persoane identificate. Dintre aceştia, 177 au fost victimele represiunii ordonate de Ceauşescu, la Timişoara şi în alte oraşe. Majoritatea şi-a pierdut viaţa, însă, în următoarele zile, în timpul luptei împotriva presupuşilor terorişti.

Până şi Parchetul Militar a stabilit deja că lupta împotriva teroriştilor a fost o diversiune militară, a relatat, pentru agenţia ungară de presă MTI, Mădălin Hodor, cercetător ştiinţific în cadrul Arhivelor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), unul dintre autorii studiului. În timpul cercetării s-a constatat că această diversiune a fost executată de membrii unei reţele secrete, special instruite în acest sens.

Acesta a explicat că Reţeaua R (unde R vine de la rezistenţă) a fost creată de conducerea PCR, în baza concluziilor trase după Primăvara de la Praga, din 1969. Membrii acesteia au fost recrutaţi din membrii activi sau în retragere ai armatei, Securităţii, gărzilor patriotice şi ai Partidului Comunist Român, special aleşi şi pregătiţi. De la 1972, Legea Apărării Naţionale avea ca fundament teoria luptei întregului popor pentru apărarea patriei, prin care se înţelegea faptul că în cazul unei invazii inamice se va duce o luptă defensivă netradiţională.

Potrivit cercetătorului, se putea şti despre existenţa Reţelei R în trecut numai din declaraţii, dar în timpul cercetării au fost descoperite două articole în revista internă a Securităţii, care au descris cu precizie structura şi principiul de funcţionare al reţelei. Din aceste articole s-a aflat că membrii Reţelei R aparţineau unor structuri diferite (Armata, Securitatea, Partidul Comunist), dar că printre ei se aflau şi civili, care au fost recrutaţi în timp ce îşi desfăşurau serviciul militar obligatoriu.

Membrii se aflau în contact permanent cu ofiţerii de legătură secreţi. Se aştepta de la ei să ducă o viaţă obişnuită şi să nu atragă atenţia nimănui. Reţeaua avea câte două-trei celule în câte un oraş. Membrii săi se întâlneau la câte un semnal prestabilit, într-un loc prestabilit, unde aveau la dispoziţie arme, instrumente de comunicare şi de diversiune.

În opinia lui Mădălin Hodor, evenimentele în sine dovedesc că anumite structuri ale acestei reţele au devenit operaţionale în decembrie 1989. Potrivit istoricului, răspândirea de informaţii false despre otrăvirea apelor, atacurile teroriste, atacurile aeriene iminente sunt mesaje de diversiune de manual. Organizarea reţelei o dovedeşte, de exemplu, şi faptul că după ce s-a anunţat că de Braşov se apropie un grup de elicoptere, radarele unităţilor antiaeriene chiar vedeau pe radare ţinte aeriene - probabil, în urma unor bruiaje electrice.

Istoricul a identificat trei componente ale diversiunii militare. Autorii acesteia au generat ţinte aeriene false, au răspândit ştiri menite să creeze panică şi au simulat atacuri împotriva forţelor armate. În opinia sa, reţeaua nu avea obiective politice, structurile sale au executat instrucţiuni venite din partea comandanţilor armatei şi Securităţii. Cercetătorul a atribuit diversiunii militare şi faptul că unele unităţi ale armatei au început să lupte împotriva altor unităţi, în aşa fel încât fiecare credea că de cealaltă parte se află presupuşii terorişti străin ai lui Ceauşescu, iar civilii care au pus mâna pe arme trăgeau, în stradă, în presupuşi terorişti.

Mădălin Hodor crede că diversiunea a fost creată în trei scopuri. Pe de-o parte, Armata şi Securitatea încerca să scape de responsabilitatea executării măcelului ordonat de Ceauşescu în urmă cu câteva zile, pe de altă parte, încerca să conserve privilegiile acestor instituţii, iar în al treilea rând, a încercat să oprească revoluţia într-un punct în care ar fi picat doar Ceauşescu, iar sistemul ar fi continuat să existe.

Istoricul a spus că, în prezent, în ceea ce priveşte vărsarea de sânge de după 22 decembrie, Parchetul Militar cercetează doar responsabilitatea lui Ion Iliescu şi a celor care au pus mâna pe putere după această dată. Cu toate acestea, în opinia sa, aceştia abia dacă aveau posibilitatea să controleze evenimentele. Este de temut că - la fel cum s-a întâmplat la procesul înscenat, în care soţii Ceauşescu au fost desemnaţi unici responsabili - ancheta în curs de desfăşurare l-ar putea scoate pe Iliescu ţap ispăşitor, iar alţi vinovaţi pentru măcel ar scăpa de pedepse.

Cercetătorul a reiterat că, la 17 decembrie 1989, Ceauşescu vedea un atac sovietico-maghiar venind dinspre Ungaria şi a emis parola militară valabilă pentru un atac extern, provocând, prin asta, o situaţie de război în ţară. Câteva zile mai târziu, creatorii diversiunii militare au apelat la acelaşi scenariu, doar că acum au arătat, drept ţintă falsă, spre teroriştii lui Ceauşescu, astfel încât în acest teatru sângeros să poată apărea ca protectorii poporului.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!