Comuna Sâncraiu din judeţul Cluj atrage turiştii cu cele 58 000 de lalele

Külföld, 2022.05.03

Aproximativ 58 000 de lalele roşii şi galbene au înflorit în comuna Sâncraiu din judeţul Cluj, localitate specializată pe turism.

Anul trecut, comuna Sâncraiu, cu o populaţie de aproximativ 1 100 de locuitori, din care 87% maghiari, a câştigat marele premiu dintre localităţile din România care au participat la concursului "Ungaria înflorită" (Virágos Magyarország), la categoria localităţi de peste graniţele Ungariei. Consiliul local al comunei a suplimentat premiul câştigat cu fonduri proprii pentru a planta lalele.

Primarul András György Póka a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că, de aproximativ 10 ani, peste 1000 de ghivece şi lăzi cu muşcate curgătoare sunt amplasate pe stâlpii de iluminat şi la ferestrele clădirilor publice din localitate. În etapa următoare, au fost plantate peste 15 000 de tufe de trandafiri în Sâncraiu şi în satele care aparţin comunei. Iar anul acesta au fost plantaţi 58 000 de bulbi de lalele pentru ca satul să aibă flori înainte ca trandafirii să înceapă să înflorească.

Primarul a explicat că turismul dă semne de renaştere după ridicarea restricţiilor legate de pandemie, iar străzile pline de flori sunt o privelişte atractivă atât pentru turişti, cât şi pentru localnici. Acesta a mai adăugat că cele 46 de pensiuni din Sâncraiu găzduiesc anual peste 15 000 de oaspeţi. Comuna este o destinaţie populară pentru grupurile şcolare din Ungaria care participă la programul "Fără graniţe" (Határtalanul), dar atrage şi turişti prin organizarea unor tabere de dansuri populare sau alte evenimente, a mai precizat edilul.

Comuna, situată în Ţara Călatei, este o localitate model în România în ceea ce priveşte absorbţia eficientă a fondurilor UE şi a fondurilor guvernamentale. În ultimii ani, toate străzile satului au fost asfaltate, gospodăriile sunt racordate la apă şi canalizare, a fost ridicat şi internat în apropierea şcolii. Pe terasamentul de cale ferată, care a fost scos din uz, s-a construit o pistă de biciclete, iar în urmă cu un an şi jumătate a fost inaugurat în comună şi un bazin de înot acoperit.

András György Póka a mai declarat că în viitorul apropiat se doreşte racordarea comunei la reţeaua de gaze naturale, construirea unui centru cultural şi a unui patinoar acoperit, respectiv ridicarea unui baraj pe râul Călata şi crearea unui lac artificial cu un luciu de apă de 18 hectare.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!