Coronavirus - Viktor Orbán: fiecare viaţă este importantă

Külföld, 2020.11.13

"Nu vrem să renunţăm la nimeni, fiecare viaţă este importantă pentru noi", chiar şi cea a vârstnicilor, şi "vrem să luptăm pentru fiecare om", a spus premierul ungar Viktor Orbán, vineri, în emisiunea "Bună dimineaţa, Ungaria!" de pe postul public de radio Kossuth. Prim-ministrul a anunţat, totodată, că pentru mâncărurile care se vând la pachet, TVA-ul va fi redus la 5%.

Şeful guvernului de la Budapesta a spus că măsurile restrictive necesare pentru apărarea împotriva epidemiei au fost luate în ritmul potrivit, cu o precizie bună, astfel că există peste 99% şanse ca sistemul sanitar să rămână funcţional şi toţi maghiarii să poată beneficia de un tratament corect.

Despre restricţiile mai dure, Orbán a spus: "astfel de decizii trebuie luate atunci când pericolul ca sistemul sanitar să fie paralizat este deja real".

În acest sens, a menţionat că matematicienii estimează că, fără restricţiile de a ieşi din case şi fără celelalte restricţii mai dure care au fost luate, coroborat cu numărul medicilor şi asistenţilor pe care îi avem, Ungaria s-ar fi apropiat periculos de limită. "Paharul s-ar fi umplut şi ar fi dat şi pe dinafară", s-ar fi trecut de pragul dincolo de care nu se mai poate vorbi de o îngrijire adecvată sau de un număr potrivit de medici şi asistenţi care să se ocupe de un anumit număr de pacienţi, a spus Orbán.

Premierul a precizat că, în prezent, în spitale sunt îngrijite 6690 de persoane infectate cu coronavirus, iar dintre acestea, 518 beneficiază de ventilare mecanică.

Au fost mobilizaţi 400 de studenţi - cărora li s-a oferit cazare şi masă - care să lucreze ca "şoferi de taxi" pentru a transporta personalul medical care se deplasează pentru recoltarea de probe, a spus premierul.

Despre situaţia învăţământului, Viktor Orbán a spus că 500 de licee au trecut la predarea online, în plus, din cauza creşterii numărului de cazuri, 208 de grădiniţe au fost închise, iar 239 de şcoli generale au introdus, şi ele, învăţământul digital.

În ceea ce priveşte vaccinul împotriva coronavirusului, prim-ministrul a spus că primii care vor fi vaccinaţi sunt lucrătorii din domeniul sanitar, de care avem foarte mare nevoie şi care se află în cel mai mare pericol.

A mai subliniat că este bine să avem la dispoziţie cât mai multe vaccinuri şi că acest lucru nu ar trebui să devină o chestiune politică. Vaccinarea nu va fi obligatorie, iar cei care se vor vaccina, vor decide singuri în care vaccin au încredere: preferă logica abordării mai comerciale a unei companii din SUA, preferă un vaccin dezvoltat de statul rus sau un vaccin dezvoltat de statul chinez, a punctat Orbán.

"Vedem deja vaccinul la orizont, trebuie să mai rezistăm câteva săptămâni", chiar dacă la început vor sosi doar cantităţi mici, a spus Orbán, cerându-le oamenilor să reziste până la sosirea vaccinului.

Viktor Orbán a anunţat, de asemenea, că în urma propunerii lui László Parragh, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Ungariei, a decis să reducă la 5% taxa pe valoare adăugată aplicată mâncărurilor care se vând la pachet.

Despre planul de a condiţiona acordarea fondurilor UE de nişte criterii legate de statul de drept, şeful guvernului de la Budapesta a spus că joi a avut o discuţie lungă cu cancelarul german Angela Merkel, spunându-i şi acesteia că banii maghiarilor nu pot fi luaţi, "bani vor exista, economia va funcţiona, dezvoltările vor începe".

În acelaşi timp, Viktor Orbán a arătat că noul proiect de lege elaborat sub coordonarea germanilor nu se referă, de fapt, la lege, ci la politică.

A povestit că i-a spus şi cancelarului german că, dacă această lege va fi adoptată, "înseamnă o transformare a Uniunii Europene într-o Uniune Sovietică". Şi asta întrucât în Uniunea Sovietică era ceva comun să fie impusă o condiţie fără criterii obiective, iar mai apoi să fie înfiinţată o comisie în faţa căreia să se dea socoteală din motive ideologice; dacă cineva "ieşea un pic de pe drum", era avertizat, dacă nu intra în rând cu ceilalţi, era pedepsit, iar de contestaţii nici nu putea fi vorba, a explicat.

Actualul proiect al UE este "exact acelaşi lucru": nu există criterii obiective şi nici cale de atac, vor să şantajeze statele pe o bază ideologică, a spus Orbán, subliniind că "uniunea nu a fost creată pentru a fi a doua Uniune Sovietică".

Pe vremuri, în perioada comunistă, toate acestea se numeau "activitate antisovietică", iar acum vor să pedepsească statele membre referindu-se la "activitate anti-europeană", a spus premierul ungar.

Politicianul a mai subliniat că "în UE se va întâmpla ceea ce vor statele membre, iar ceea ce acestea nu vor, nu se va întâmpla".

Acum ar trebui să vorbim despre gestionarea epidemiei şi să ajutăm rapid statele din Sud, care au probleme mari, a subliniat Viktor Orbán.

Despre victoria de joi seara a echipei naţionale de fotbal a Ungariei, împotriva Islandei, premierul a spus: "putem fi mândri de fiii noştri", pentru că acesta nu a fost un simplu meci de fotbal, ci o adevărată luptă, iar în acest sens, înfrângerea unor vikingi este mare lucru.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!