Coronavirus - Viktor Orbán: Ungaria trebuie să aibă cât mai multe vaccinuri

Külföld, 2021.01.22

De vaccinuri depind vieţi omeneşti, iar fiecare persoană contează, aşadar este important ca în Ungaria să existe cât mai multe vaccinuri, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, vineri dimineaţă, în emisiunea "Bună dimineaţa, Ungaria!", de pe postul public de radio Kossuth.

Premierul a subliniat că în prezent există aproximativ 400 000 de persoane care au trecut deja prin boala cauzată de infecţia cu coronavirus sau care au fost vaccinate. Acesta este un număr mic, prin urmare, la revenirea la o viaţă normală ne putem gândi atunci când se poate asigura vaccinul pentru lucrătorii din sistemul sanitar, pentru cei care se află în căminele pentru vârstnici, pentru bolnavii cronici cu vârsta de peste 60 de ani, pentru alte categorii de persoane care sunt implicate în lupta împotriva epidemiei - printre care şi cei din guvern -, respectiv vârstnicilor. Abia atunci vom putea vorbi despre ritmul şi modul în care putem scăpa de restricţii, a spus. Şeful guvernului de la Budapesta a mai adăugat că totul depinde de câte vaccinuri se pot obţine.

În ceea ce priveşte procesul de autorizare a vaccinurilor în Uniunea Europeană, Viktor Orbán a spus că dacă sunt autorizate doar unul sau două vaccinuri, nu se creează o situaţie concurenţială, deşi dacă ar exista concurenţă, producătorii s-ar mişca mai repede.

Orbán a menţionat că unele companii au un vaccin, dar Bruxellesul nu le eliberează autorizaţia, deşi în altă parte se vaccinează deja oamenii cu el, în plus, vaccinul respectiv este mai ieftin decât cel care se comercializează deja pe piaţă.

Premierul maghiar a explicat că la summitul UE care a avut loc joi, premierul polonez a vorbit în numele ţărilor care fac parte din Grupul de la Visegrád şi a întrebat de motivul pentru care vaccinul AstraZeneca nu este autorizat în UE, din moment ce în Marea Britanie este considerat bun şi este administrat oamenilor.

Dar nu de explicaţii avem nevoie, ci de vaccinuri, iar dacă nu sosesc vaccinuri din Bruxelles, va trebui să le obţinem din altă parte, deoarece "nu se poate ca maghiarii să moară din cauza faptului că procurarea vaccinurilor de către Bruxelles este lentă", a spus Viktor Orbán.

Prim-ministrul a mai spus că nu vrea să aibă dispute cu Bruxelles-ul, pentru că ar fi nişte dispute politice, însă acum este vorba de vieţi omeneşti, iar după ce trece criza se va putea reveni asupra subiectului şi se va putea analiza dacă ar fi fost mai bine pentru toată lumea ca în loc de centralizarea comenzilor fiecare să se fi ocupat singur de aprovizionare şi se va putea analiza, dacă Bruxelles a acţionat bine sau nu, însă acum "avem probleme de rezolvat".

Viktor Orbán a mai spus că, vineri, ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior va purta discuţii la Moscova şi că se speră că va obţine cât mai multe vaccinuri. Există negocieri avansate şi cu China, însă de acolo se vor obţine vaccinuri în momentul în care va exista o autorizare. Acest vaccin este deja utilizat în Serbia, a spus premierul.

El a mai menţionat că se poartă negocieri şi pentru vaccinul AstraZeneca.

Viktor Orbán a spus că restricţiile nu pot fi ridicate până când nu există o vaccinare în masă, al doilea val "ne-a lovit în forţă", iar pentru contracararea efectelor este nevoie de o mobilizare mare.

În opinia sa, cea mai importantă lecţie este aceea că o ţară serioasă - precum Ungaria - nu îşi poate permite ca pe perioada unei asemenea epidemii să trebuiască să bată la uşi pentru vaccinuri. A fost o situaţie neplăcută şi aceea când anul trecut a trebuit să se facă rost de aparate de ventilat, motiv pentru care s-a demarat producţia în Ungaria, a specificat Orbán.

Premierul Ungariei a mai relatat că s-a dispus construirea unei fabrici care să poată produce o cantitate mare de vaccinuri în momentul în care este dezvoltat un vaccin, iar această fabrică va fi construită la Debrecen.

Viktor Orbán a spus că în cadrul UE se vorbeşte despre necesitatea unui certificat pentru cei care au trecut prin infecţia cu coronavirus sau care au primit vaccinul, iar opinia generală este aceea că ar trebui să existe o singură bază de date comună, însă deocamdată se poartă doar discuţii, nu există răspunsuri concrete.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!