Coronavirus - Viktor Orbán: vaccinarea celor care s-au înscrişi pe liste va începe de săptămâna viitoare

Külföld, 2021.01.29

La începutul săptămânii viitoare vom intra într-o nouă fază, se va demara vaccinarea celor care s-au înscris pe liste, a anunţat premierul ungar Viktor Orbán, vineri dimineaţă, pe postul de radio Kossuth.

Prim-ministrul ungar a spus că vaccinarea avansează bine, vaccinarea personalului din sistemul sanitar s-a încheiat, acum sunt vaccinaţi cei care locuiesc sau lucrează în instituţiile sociale, lucru care se va încheia până la sfârşitul săptămânii.

Orbán a spus şi că acum nu se poate vorbi despre relaxarea măsurilor, ci trebuie să ne concentrăm pe achiziţia de vaccinuri.

Toată lumea îşi doreşte deja să scape de restricţii, dar experţii spun că în multe locuri din Europa acestea au fost mai degrabă accentuate şi că nu pot fi sacrificate rezultatele obţinute până acum, astfel că prudenţa trebuie să se afle pe primul loc, a explicat premierul.

Trebuie depuse eforturi pentru achiziţia de vaccinuri, iar dacă vom avea suficiente, epidemia va putea fi învinsă, a spus.

În ceea ce priveşte faptul că unele localuri vor să deschidă, şeful guvernului de la Budapesta a spus că le-a solicitat autorităţilor să nu aresteze pe nimeni: dacă nu există violenţe, dacă nu se fac stricăciuni, cum s-a întâmplat în alte ţări, vorbim doar de contravenţii.

Le a cerut, însă, tuturor, "să nu facă asta", pentru că este vorba de o epidemie şi boala poate fi transmisă şi altora.

Guvernul se străduieşte să ajute, să accelereze plata ajutoarelor de stat pentru cei din domeniul HORECA, dar să încalci regulile nu reprezintă o soluţie, a punctat.

Premierul ungar a încurajat pe toată lumea să se înscrie pe liste şi să se vaccineze. A menţionat că el personal are cea mai mare încredere în vaccinul chinezesc, întrucât China este cea care cunoaşte acest virus de cel mai mult timp şi care are cele mai multe informaţii despre acesta.

Cu privire la faptul că primarul din localitatea maghiară Gyöngyös s-a vaccinat peste rând, Orbán a spus că înţelege că toată lumea se teme pentru viaţa sa, însă există oameni care se află într-o situaţie mai dificilă, iar aceştia trebuie să aibă prioritate.

Nu există suficiente vaccinuri, aşa că trebuie stabilită o ordine pentru vaccinare, a explicat. A mai adăugat că membrii guvernului ar fi putut decide să se vaccineze printre primii, dar vor aştepta să le vină rândul.

Viktor Orbán a subliniat că, din câte se pare, vaccinul nu va sosi mai repede de la Bruxelles, astfel că este important să se poată pune în circulaţie acele vaccinuri care în altă parte au fost deja testate şi s-au dovedit a fi eficiente, şi pe care le-au analizat, deja, şi experţii maghiari.

Premierul a menţionat că în Serbia se vaccinează, deja, şi cu vaccinul chinezesc, şi că din punctul de vedere al vaccinării, ţara stă bine.

Serbia a reuşit să îşi organizeze propria aprovizionare şi "testează în locul nostru" acele vaccinuri faţă de care aici există, încă, rezerve, astfel că ceea ce se întâmplă acolo este monitorizat fără încetare, a spus.

Viktor Orbán a subliniat că, dacă nu vin vaccinuri chinezeşti, până la începutul lunii martie vor reuşi vaccinarea a 880 000 de persoane, dacă vor veni vaccinuri chinezeşti, acest număr se va dubla, iar dacă vor veni şi vaccinuri ruseşti, vaccinarea va fi şi mai rapidă.

Astfel, situaţia va fi alta de Paşte, atunci se va putea vorbi deja, cu siguranţă, de anumite relaxări a măsurilor, a spus oficialul ungar.

Orbán a vorbit şi despre faptul că statele membre ale UE au cedat drepturile de achiziţii ale vaccinurilor către Bruxelles, negocierile cu producătorii din vest sunt purtate de către Bruxelles, astfel încât ţările nu au informaţii despre procesul de negociere.

Însă dacă tot au cedat acest drept către Bruxelles, trebuie profitat de dreptul de achiziţie din alte surse, vaccinul nu reprezintă o chestiune politică, "nu putem alege între nişte vaccinuri vestice şi unele estice, dacă ele nu există", a declarat Viktor Orbán.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!