Declaraţia Maghiarilor din Bazinul Carpatic, semnată la Congresul UDMR de la Cluj-Napoca

Külföld, 2019.02.22

Vicepremierul ungar Zsolt Semjén şi liderii organizaţiilor maghiare din Bazinul Carpatic au semnat, în cadrul Congresului UDMR de la Cluj-Napoca, Declaraţia Maghiarilor din Bazinul Carpatic, privind acţiunea comună în cadrul Partidului Popular European în Uniunea Europeană.

Prin declaraţie, semnatarii s-au angajat să acţioneze împreună în Uniunea Europeană - în interesul tuturor comunităţilor maghiare care trăiesc în Bazinul Carpatic. S-au angajat, totodată, să continue activitatea depusă în domeniul protecţiei minorităţilor autohtone. Au formulat ca obiectiv adoptarea unei legi europene privind protecţia minorităţilor. Semnatarii au afirmat că luptă pentru ca maghiarilor să le fie asigurate condiţiile de trai adecvate pentru a putea rămâne şi prospera în locurile lor natale. Depun eforturi pentru ca Uniunea Europeană să sprijine acest proces, respectiv fondurile europene să crească în loc să se reducă.

"Ne imaginăm viitorul într-o Europă puternică, una care îşi poate proteja graniţele, cultura, cetăţenii. De aceea trebuie să ne unim şi să reprezentăm împreună naţiunea maghiară şi în cadrul Uniunii Europene. Cu respect solicităm maghiarilor din toate colţurile Bazinului Carpatic să sprijine consolidarea cooperării maghiare, să participe la alegerile europarlamentare din luna mai" - se arată în declaraţia semnată de vicepremierul ungar Zsolt Semjén, preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, preşedintele Uniunii Maghiare din Voivodina, István Pásztor, preşedintele Partidului Comunităţii Maghiare din Slovacia de Sud, József Menyhárt, respectiv preşedintele Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică, László Brenzovics.

În cadrul ceremoniei festive, Zsolt Semjén a caracterizat situaţia din Europa, spunând că, în opinia sa, în Franţa trăieşte acum ultima generaţie care mai poate trăi o viaţă de tip francez. Însă ţările din Europa Centrală mai au şansa de a-şi păstra identitatea şi civilizaţia creştină. Acesta este motivul pentru care în Parlamentul European trebuie trimişi cât mai mulţi reprezentanţi să apere valorile naţionale şi cele creştine - a adăugat oficialul ungar.

Preşedintele Uniunii Maghiare din Voivodina, István Pásztor şi-a exprimat recunoştinţa pentru faptul că deputatului Andor Deli din Voivodina i s-a asigurat un elegant loc zece pe lista candidaţilor Fidesz-KDNP. Acestea sunt primele alegeri la care maghiarii din Voivodina care deţin şi cetăţenie ungară vor putea contribui la succes prin votul lor - a afirmat politicianul maghiar din Serbia. Deputatul lor va dori să depună eforturi şi pentru o perspectivă mai hotărâtă a Comisiei Europene asupra extinderii UE în Balcanii de Vest - a mai adăugat acesta.
Preşedintele Partidului Comunităţii Maghiare din Slovacia de Sud, József Menyhárt a declarat că vor depune eforturi pentru a trimite în PE nu doar unul, ci doi reprezentanţi.

Preşedintele Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică, László Brenzovics a salutat faptul că Andrea Bocskor din Ucraina se va regăsi, din nou, pe lista Fidesz-KDNP. Sunt o sută de mii de maghiari din Ucraina care doresc să participe la alegeri, dar statul ucrainean încearcă să împiedice acest lucru - a spus Brenzovics.
Preşedintele UDMR Hunor Kelemen Hunor a declarat că UE are nevoie de o reformă, iar reprezentanţii maghiarilor trebuie să fie prezenţi într-un număr cât mai mare în PE pentru a-şi şi aduce aportul la decizii şi de a nu se regăsi apoi în situaţia în care doar suportă consecinţele acestora.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!