Duminică au fost inaugurate în Ţinutul Secuiesc două grădiniţe maghiare realizate cu sprijinul statului ungar

Külföld, 2019.11.17

Duminică, au fost inaugurate în două localităţi din Ţinutului Secuiesc, la Bălan (judeţul Harghita) şi la Păsăreni (judeţul Mureş) câte o creşă şi o grădiniţă, realizate cu sprijinul statului ungar.

În ambele localităţi, grădiniţele au fost construite de Biserica Reformată pe baza proiectelor realizate de arhitectul Attila Zakariás, distins cu Premiul arhitectural Ybl Miklós. La ceremoniile de inaugurare au fost prezenţi: din partea Eparhiei Reformate de Ardeal, episcopul Béla Kartó, iar din partea guvernului ungar, István Grezsa, însărcinatul ministerial responsabil pentru programul de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic.

István Grezsa a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI, în urma celei de-a doua ceremonii de inaugurare, că cele două grădiniţe au fost construite pentru comunităţi aflate în situaţii total diferite.

La Bălan, un oraş minier construit pe vremea comunistă, din judeţul Harghita, lăsat în voia soartei, grădiniţa şi creşa sunt cele mai moderne instituţii ale oraşului. Ele vor deservi o comunitate maghiară aflată în minoritate. Creşa şi grădiniţa cu două grupe asigură condiţii pentru îngrijirea a 36 de copii. Investiţia a costat 200 de milioane de forinţi (aprov. 600 000 de euro).

În Bălan, cu o populaţie de 6.115 locuitori, 36% s-au declarat maghiari, potrivit datelor recensământului din 2011.

În comuna Păsăreni, situată pe valea Nirajului, a fost inaugurată o clădire construită pe un teren al Bisericii Reformate în care va funcţiona o creşă pentru 10 copii, respectiv o grădiniţă pentru două grupe cu 40 de copii. Aici, activitatea didactică va începe probabil în luna ianuarie. Instituţia inaugurată va deservi o comunitate maghiară compactă, mai mare. De această creşă vor beneficia copiii din toată regiunea, deoarece astfel de servicii nu există în localităţile învecinate. După cum a declarat István Grezsa, construcţia a costat 320 de milioane de forinţi (peste 950 000 de euro), suma fiind asigurată de statul ungar.

În comuna Păsăreni, situată la est de Târgu Mureş locuiesc aproximativ 2 000 de persoane. La recensământul din 2011, 80% din locuitori s-au declarat maghiari, 11% ţigani, iar 5 % români.

"Acestea nu vor fi doar instituţii de educaţie, ci vor consolida sufletul şi încrederea în sine a comunităţii" - a declarat István Grezsa. Acesta a amintit că în ambele locuri a menţionat în discursul său faptul că diferenţa dintre a te lăuda că eşti maghiar şi patriotism este munca şi performanţa.

La întrebarea agenţiei ungare de presă MTI, însărcinatul ministerial a precizat că în Transilvania, în cadrul programului de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic, se construiesc 56 de grădiniţe noi, dintre care, până în prezent, doar câteva au fost predate. Acesta a adăugat că în săptămânile următoare se aşteaptă inaugurarea altor noi grădiniţe.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!