Şedinţa delegaţilor PPMT- Tőkés: este nevoie de unificarea forţelor naţionale

Külföld, 2019.03.23

László Tőkés, preşedintele onorific al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) i-a îndemnat pe delegaţii formaţiunii, veniţi sâmbătă la Oradea pentru a participa la congresul PPMT, la unificarea forţelor naţionale şi la alegerea responsabilă a conducerii partidului.

Şedinţa naţională a delegaţilor PPMT îl va alege sâmbătă seara, în spatele uşilor închise, pe noul preşedinte al partidului. Delegaţii sunt împărţiţi în două tabere, pe de o parte în susţinătorii continuităţii, pe de altă parte cei care sunt pentru schimbare. Din cei cinci candidaţi vicepreşedintele Sándor Soós şi liderul organizaţiei Harghita, Pál Nagy sunt cei care doresc o schimbare la vârf, în timp ce actualul preşedinte, Zsolt Szilágyi, preşedintele executiv Tibor T. Toró şi liderul filialei Bihor, István Csomortányi reprezintă delegaţii aflaţi de partea continuităţii.

László Tőkés a remarcat în discursul său de salut: spaţiul de manevră politică al PPMT a fost redus la Bucureşti, la Budapesta şi la Bruxelles deopotrivă. Partidul trebuie să-şi găsească locul "prin conştientizarea avantajului UDMR".

Europarlamentarul a amintit: politicienii care alcătuiesc PPMT activează din 1990 ca partenerii Fidesz şi în momentele în care acest parteneriat nu le-a adus niciun avantaj, când alţii au căutat legătura cu Ferenc Gyurcsány şi socialiştii, iar alţii cu Jobbik.

Afirmaţia vicepremierului Zsolt Semjén de la Congresul UDMR, potrivit căreia nimic ce slăbeşte UDMR nu poate fi acceptat, a fost numită de către László Tőkés "doctrina Semjén". Fostul episcop reformat crede: UDMR îşi şubrezeşte poziţia singur, când "exclude PPMT şi îmbrăţişează Partidul Civic Maghiar (PCM)" şi când respinge ideea de a participa la alegerile europarlamentare în coaliţie cu partidele mici.
László Tőkés i-a sfătuit pe delegaţi să nu se lase cuprinşi de "un activism înflăcărat" sau de "frustrarea provenită din neputinţă" şi "fără a fi capabili de autocritică, să dea vina pentru toate pe preşedintele care se află la final de mandat". Acesta consideră: este atrăgătoare schimbare, înnoirea, enunţul "întinerire", dar nu trebuie schimbată direcţia politică a partidului. În sine întinerirea nu poate duce la rezultate, ci doar alături de valori adăugate, a formulat Tőkés.

Însărcinatul Prim-Ministrului Ungariei, Katalin Szili, preşedintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului Ungariei, Zsolt Németh şi secretarul ungar de stat responsabil de politicile naţionale, Árpád János Potápi au trimis şi ei delegaţilor salutul lor.
Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Balázs Izsák s-a folosit de discursul de salut pentru a-i ruga pe László Tőkés şi pe Zsolt Szilágyi să meargă împreună la preşedintele Comisiei Regiunilor UE şi să îl informeze cu privire la iniţiativa cetăţenească europeană referitoare la regiunile naţionale.

János Mezei, preşedintele PCM, a spus că ultimii 30 de ani au demonstrat: politica paşilor mărunţi nu duce la niciun rezultat. Este nevoie de autodeterminare, iar pentru obţinerea ei o şansă bună ar însemna solidarizarea "forţelor de dreapta, care se gândesc din perspectiva naţiunii". "Sperând într-o colaborarea prietenească", liderul PCM i-a urat PPMT să aibă claritate, perseverenţă şi putere.

La congres au vorbit şi doi reprezentanţi ai Partidului Libertăţii din Tirolul de Sud, Cristian Kollmann şi Sven Knoll. Aceştia au spus: maghiarii din Transilvania care se luptă pentru autonomia teritorială privesc Tirolul de Sud ca pe un model, dar şi tirolezii privesc ca un exemplu faptul că maghiarii din Transilvania au primit cetăţenia ungară. Partidul pe care îl reprezintă luptă pentru ca şi locuitorii din Tirolul de Sud să primească cetăţenia austriacă, respectiv dreptul de vot.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!