Grădiniţe renovate cu sprijinul statului maghiar, inaugurate în judeţul Covasna

Külföld, 2019.11.20

În localităţile Baraolt şi la Malnaş-Băi din judeţul Covasna a fost inaugurată, miercuri, de secretarul ungar de stat responsabil pentru politica naţională, Árpád János Potápi, câte o grădiniţă renovată prin sprijinul statului maghiar. În cadrul renovărilor celor două grădiniţe, partenerul din România al statului maghiar a fost Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România (UCDMR).

La grădiniţa "Cimbora" din Baraolt, statul maghiar a sprijinit, cu 15 milioane de forinţi, izolarea acoperişului, schimbarea uşilor şi ferestrelor şi zugrăvitul exterior, însă lucrările au costat mult mai mult de atât. O parte din suma necesară pentru lucrări a fost asigurată de primăria din localitate, iar părinţii au contribuit, la rândul lor, prin muncă de voluntariat, a declarat Potápi, după cele două evenimente, prin telefon, pentru agenţia ungară de presă MTI.

"Toată lumea din localitate a participat la renovare, în aşa fel încât cei 170 de copii de la această grădiniţă să îşi petreacă zilele într-o clădire aflată în condiţii bune, într-un mediu atractiv", a spus secretarul de stat.

Potrivit politicianului maghiar, Programul de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic se desfăşoară în paralel cu proiectele de dezvoltare similare din Ungaria. Guvernul Ungariei acordă o atenţie deosebită acestui program, pentru că este vorba despre un sprijin oferit în acea etapă a vieţii copiilor, în care începe socializarea acestora. Este important ca în grădiniţele maghiare să existe condiţii atractive, pentru că acei copii, pe care părinţii i-au înscris la o grădiniţă maghiară, aleg cel mai probabil să urmeze şi şcoala în limba maghiară, a adăugat Potápi.

La Malnaş-Băi au avut loc intervenţii la clădirea Şcolii Generale "Tőkés József", unde prin mansardarea podului au fost create condiţii atractive pentru grupul de grădiniţă. Statul maghiar a sprijinit transformarea clădirii şi dotarea terenului de joacă din curte cu 30 de milioane de forinţi.

Potrivit biroului de presă de la Consiliul Judeţean Covasna, preşedintele CJ Covasna, Sándor Tamás a spus, la inaugurare, că locuitorii din Secuime plătesc de o sută de ani impozite către statul român, astfel că firesc ar fi ca grădiniţele maghiare să fie renovate cu sprijinul statului român. Cu toate acestea, statul români nu a lansat un astfel de program cuprinzător de dezvoltare a grădiniţelor - precum cel finanţat de statul maghiar. Iar prin programele de dezvoltare ale consiliului judeţean pot fi oferite doar sume mai mici de bani pentru astfel de proiecte.

Este important că, în cadrul programului de dezvoltare al grădiniţelor pe care îl are statul maghiar, sunt renovate nu doar clădirile, ci se face şi o îmbunătăţire a facilităţilor acestor instituţii, a subliniat preşedintele UCDMR, Botond Burus, în cadrul inaugurării de la Malnaş-Băi.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!