Judeţele din Secuime pun bazele unei colaborări cu Tirolul de Sud

Külföld, 2019.02.21

Preşedinţii consiliilor judeţene Covasna, Harghita şi Mureş, care alcătuiesc Ţinutul Secuiesc, şi viceguvernatorul regiunii autonome Bolzano (Tirolul de Sud) din Italia au semnat, joi, la Sfântu Gheorghe o declaraţie de intenţie privind elaborarea unui acord de colaborare.

Printre altele, în document se face trimitere la faptul că în regiunea preponderent maghiară din România şi în regiunea din Italia, în care populaţia germană este majoritară, există viziuni similare privind înţelegerea culturală, colaborarea dintre minoritate şi majoritate, convieţuirea dintre grupurile etnice. Declaraţia de intenţie mai stipulează că scopul relaţiilor ce urmează să fie stabilite este dezvoltarea economică a ambelor regiuni, precum şi schimburi de bune practici în domeniul educaţiei, turismului, agriculturii, a sistemului de asociere, precum şi în domeniul mărcilor înregistrate locale şi regionale.

Din partea judeţului Covasna declaraţia de intenţie a fost semnată de Sándor Tamás, din partea Harghitei de Csaba Borboly şi din partea Mureşului de Péter Ferenc, iar Tirolul de Sud a fost reprezentat de viceguvernatorul Daniel Alfreider. Potrivit documentului: semnatarii se angajează la elaborarea unui acord care, după aprobarea tuturor autorităţilor locale şi ale celor două state, să fie baza legală a atingerii scopurilor comune şi care va contribui la dezvoltarea relaţiilor de prietenie dintre popoarele Italiei şi României.

Ceremonia de semnare a fost precedată de o conferinţă Ţinutul Secuiesc - Tirolul de Sud, la care preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Sándor Tamás a remarcat că Ţinutul Secuiesc este atât ca teritoriu, cât şi ca populaţie de două ori mai mare decât Tirolul de Sud, însă în cele două regiuni raportul majoritate-minoritate, viaţa de la ţară şi trecutul istoric sunt asemănătoare. Istoria Tirolului de Sud a luat o întorsătură pozitivă doar după anii 1970, după legalizarea autonomiei teritoriale a provinciei. Politicianul a subliniat: pentru Ţinutul Secuiesc pacea etnică înfăptuită în Tirolul de Sud este exemplară, iar aceasta a avut drept rezultat şi un avânt economic.

Csaba Borboly, preşedintele CJ Harghita, a amintit exemplul multilingvismului sud-tirolian: şi în Ţinutul Secuiesc ar fi avantajos dacă şi românii ar învăţa maghiara. El a menţionat eforturile pe care le-a depus ca elevii maghiari să poată învăţa în mod corespunzător limba română. "Nu vom putea să ne învingem unii pe alţii. Toată lumea trebuie să înţeleagă asta" - a afirmat politicianul, adăugând că ar trebui ajuns în situaţia în care şi românii din Ţinutul Secuiesc să simtă că regiunea e patria lor.

Ferenc Péter, preşedintele CJ Mureş a spus că existenţa de comunitate minoritară autohtonă va putea apropia cetăţenii celor două regiuni, în ciuda marilor diferenţe sociale.

Preşedintele Federaţiei Minorităţilor Naţionale din Europa (FUEN), Loránt Vincze a vorbit despre lupta comună a celor din Tirolul de Sud şi Transilvania pentru a convinge Uniunea Europeană, prin intermediul iniţiativei cetăţeneşti europene Minority SafePack, că toate comunităţile minoritare autohtone trebuie privite ca o valoare.
Viceguvernatorul Daniel Alfreider a reamintit că Tirolul de Sud şi-a obţinut autonomia teritorială după ce cauza a căpătat răsunet internaţional şi toată lumea şi-a dorit o soluţie paşnică. El a subliniat: toate conflictele sunt o pierdere de timp, motiv pentru care trebuie să existe strădanii pentru evitarea lor. Alfreider consideră că premisa autonomiei este descentralizarea. Dezvoltarea regiunii devine mai ieftină, dacă despre teme locale decid comunităţile locale, afectate direct de aceste decizii.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!