La Cluj Napoca a fost decernat Premiul "Europa Nostra" pentru reabilitarea Casei Libertăţii Religioase

Külföld, 2022.11.19

Sâmbătă, la Cluj- Napoca, a fost decernat Premiul "Europa Nostra" pentru reabilitarea Casei Libertăţii Religioase, premiul Uniunii Europene pentru conservarea monumentelor istorice.

Fosta reşedinţă episcopală a Bisericii Unitariene, construită în secolul al XV-lea, a fost reabilitată în perioada 2009 - 2019, cu sprijinul guvernelor Ungariei şi României. Premiul a fost înmânat, în septembrie, episcopului unitarian, István Kovács, la Praga, iar comunitatea locală a sărbătorit obţinerea acestei distincţii la ceremonia din Cluj-Napoca.

La ceremonia de decernare a premiului, care a avut loc în Biserica Unitariană situată vizavi de Casa Libertăţii Religioase, Piet Jaspaert, vicepreşedintele Europa Nostra, a subliniat că proiectul de reabilitare a clădirii din Cluj-Napoca a atras aprecierea specialiştilor europeni, deoarece a revitalizat o clădire privată dărăpănată, în aşa fel încât să poată sta din nou în serviciul comunităţii. În plus, renovarea a fost realizată cu cea mai mare atenţie. Astfel, s-a ţinut cont de istoria clădirii, de materialele de construcţie, de tehnicile de construcţie şi de calitate.

În discursul său, episcopul unitarian, István Kovács, a explicat că proiectul de reabilitare a primit un impuls atunci când Biserica Unitariană, care se pregătea pentru aniversarea a 450 de ani de la proclamarea libertăţii religioase (Dieta Transilvaniei întrunită în 1568 la Turda, a proclamat, pentru prima dată în lume, libertatea conştiinţei şi cea religioasă), şi a realizat că imobilul ar trebui să primească o destinaţie comunitară.

"Când am afirmat că această clădire ar trebui să fie Casa Libertăţii Religioase, s-a întâmplat un miracol", a declarat episcopul. Acesta a mai adăugat că atunci au realizat că libertatea religioasă poate fi a unitarienilor, doar atunci când ea este a tuturor. Acest "motiv de dăruire" a stat şi la baza deciziei de a pune fosta rezidenţă episcopală în slujba tuturor.

În discursul său, Csilla Hegedüs, secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene din România, a declarat că specialiştii din domeniul Protecţiei Patrimoniului din Transilvania sunt deja obişnuiţi cu Premiul Europa Nostra, deoarece, în anii anteriori, li s-a mai decernat premiul pentru conservarea complexului din Rimetea, pentru renovarea bisericii medievale romano-catolice din Cluj-Mănăştur şi a Castelului Bánffy din Bonţida.

Csaba Grezsa, Consulul General al Ungariei la Cluj-Napoca, a mulţumit Bisericii Unitariene pentru crearea unui spaţiu comunitar în care şi Consulatul General poate să acorde distincţii şi să organizeze evenimente. După cum a menţionat, reabiltarea clădirii a fost sprijinită de statul ungar cu 345 de milioane forinţi (847 406 euro).

Arhitectul Árpád Furu, consilier al bisericii pentru conservarea monumentelor istorice, a menţionat că reabilitarea, care a obţinut finanţare de la statul ungar, statul român şi de la Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, în valoare de 1,3 milioane de euro, a fost premiată şi de Ordinul Arhitecţilor din România şi a primit premiul Pro Architectura. În opinia sa, pentru succes a fost nevoie şi de un bun proprietar, care ştie ce doreşte să facă cu clădirea, a ştiut să adune fondurile necesare şi să aibă răbdare, atunci când a fost nevoie, dar a avut nevoie şi de specialişti buni.

În cadrul evenimentului, au fost înmânate diplome tuturor celor care s-au implicat în procesul de restaurare şi a fost dezvelită placa de bronz a Premiului "Europa Nostra" de pe faţada clădirii.

În prezent, în Casa Libertăţii Religioase îşi desfăşoară activitatea un centru de conferinţe şi de cercetare, pot fi vizitate expoziţii permanente, există şi un restaurant, o librărie şi facilităţi de cazare, care contribuie la sustenabilitatea clădirii.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!