La Szeged se va deschide o expoziţie din fotografiile lui Silviu Purcărete

Külföld, 2020.01.11

Zilele Culturii Române la Szeged vor fi marcate, începând cu 15 ianuarie, printr-o expoziţie din fotografiile celebrului regizor Silviu Purcărete, proiecţia filmului său, "Undeva la Palilula" şi cu o discuţie pe marginea acestuia, a transmis Filiala Szeged a Institutului Cultural Român din Budapesta, agenţiei ungare de presă MTI.

Expoziţia intitulată "Lumea lui Purcărete" este rezultatul unei colaborări între artist, Institutul Cultural Român, Teatrul Naţional din Budapesta şi UNITER. Prima prezentare publică a acestei expoziţii a avut loc în 2015, în holul Teatrului Naţional din Bucureşti, la deschiderea Festivalului Naţional de Teatru din România.

"Lumea lui Purcărete este dramatică, încordată, sofisticată, atrăgătoare, poetică, pasională. Este plină de detalii ale unor poveşti uluitoare. El priveşte lumea din jurul său cu surprindere şi smerenie. Imaginile uimitoare realizate de Silviu Purcărete ne şoptesc câte ceva despre istoria unui mare artist", a spus directorul festivalului, Marina Constantinescu.

Imaginile fermecătoarea pe care regizorul le-a realizat în toate colţurile lumii au fost prezentate pentru prima oară în Ungaria la Budapesta, atunci când, în primăvara anului trecut, Silviu Purcărete a montat, la Teatrul Naţional din Budapesta, "Livada de vişini" a lui Cehov.

Vernisajul expoziţiei va fi urmat de proiecţia filmului "Undeva la Palilula", realizat în 2012 şi care la Szeged va fi văzut pentru prima oară. Evenimentul se va încheia cu un atelier condus de criticul de film Hajnal Király.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!