Ministrul ungar de externe: Este responsabilitatea istorică a UE să dea impuls extinderii în Balcanii de Vest

Külföld, 2022.07.27

Este responsabilitatea istorică a Uniunii Europene să dea un impuls extinderii în Balcanii de Vest, fără acest lucru urmând să fie grav afectate interesele de securitate ale comunităţii, inclusiv ale Ungariei, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, miercuri, la Budapesta, după ce a primit vizita omologului său bosniac.

Potrivit comunicatului remis de MAE ungar, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în comun cu Bisera Turkovic, şeful diplomaţiei ungare a subliniat că în oglinda războiului din Ucraina, Ungaria nu doreşte, în niciun caz, ca în următorii ani să se confrunte cu provocări similare de securitate dinspre sud.

"Uniunea Europeană are acum o responsabilitate cu adevărat istorică, care constă în a da, în sfârşit, avânt extinderii către Balcanii de Vest. Dacă această extindere nu va avea loc, dacă întârzierile vor continua, atunci interesele de securitate ale Uniunii Europene şi inclusiv ale Ungariei vor fi grav afectate", a spus Szijjártó.

Potrivit ministrului ungar, deşi este de salutat faptul că Moldovei şi Ucrainei li s-a acordat statutul de candidat, UE a făcut "o greşeală extrem de gravă" atunci când "a aplicat un standard dublu" şi nu a făcut acelaşi lucru şi pentru Bosnia-Herţegovina şi Georgia.

Péter Szijjártó a subliniat că în Bosnia-Herţegovina sunt puţine obiective în jurul căruia se formează o unitate adevărată, însă integrarea în Uniunea Europeană reprezintă o astfel de temă. Acordarea statutului de candidat ar fi putut întări cooperarea partidelor, iar odată cu asta, şi stabilitatea ţării, a explicat politicianul maghiar.

Ministrul a amintit că membrii aşa-numitului format C5 al statelor din Europa Centrală (Austria, Cehia, Ungaria, Slovacia şi Slovenia) au solicitat - printr-o scrisoare comună - remedierea rapidă a situaţiei, mai exact, ca cei din Consiliul European să includă această problemă pe ordinea de zi din octombrie, iar cel târziu la summit-ul din decembrie să fie luată şi decizia în acest sens.

Este important să avem un dialog bazat pe respect reciproc cu liderii din Balcanii de Vest, iar Guvernul Ungariei nu consideră că ameninţările şi sancţiunile sunt calea de urmat, a mai spus Szijjártó.

În cele din urmă, şeful diplomaţiei ungare a subliniat că anul trecut, valoarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări a depăşit 500 de milioane de euro, iar anul acesta, ritmul de creştere este de 31%. Péter Szijjártó a anunţat, de asemenea, că Wizz Air urmează să deschidă anul viitor a patra sa bază în ţara din Balcanii de Vest, la Mostar.

Întrebat de presă, Péter Szijjártó a calificat ca fiind absurde acuzaţiile de rasism făcute în legătură cu discursul de la Băile Tuşnad al lui Viktor Orbán. "Sunt 16 ani de când lucrez cu Viktor Orbán, astfel că sunt pe deplin conştient că unul dintre nucleele politicilor premierului Ungariei constituie faptul că are toleranţă zero atât faţă de antisemitism, cât şi faţă de rasism", a spus ministrul ungar de externe.

Péter Szijjártó a afirmat că începând de la criza migraţiei din 2015, atacurile asupra premierului au fost continue, iar toate declaraţiile similare ale guvernului maghiar sunt "răstălmăcite". În acelaşi timp, l-a calificat pe vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a format critici, drept "unul dintre cei mai dăunători politicieni din istoria UE".
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!