Moştenitorii familiei Bánffy speră ca CEDO să îi ajute în lupta cu statul român
Külföld, 2019.03.05
Moştenitorii domeniilor Bánffy îşi pun speranţa în Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în conflictul juridic pe care îl au cu statul român în ceea ce priveşte restituirea proprietăţilor naţionalizate. Declaraţia a fost făcută pentru agenţia ungară de presă MTI de către Farkas Bánffy, nepotul lui Dániel Bánffy, după ce statul român a anulat în instanţă mai multe titluri de proprietate ale unor domenii retrocedate familiei în judeţul Alba.
"Momentan suntem la instanţa din Strasbourg cu cele zece mii de hectare de pădure din judeţul Mureş, iar în urma rezultatelor internaţionale vom redeschide şi procesele din Alba" - a declarat Farkas Bánffy.
Acesta a adăugat: procesele împotriva retrocedărilor din judeţul Alba au fost intentate la presiunea Bucureştiului, şi au fost redeschise pe baza aceluiaşi argument, ca şi în judeţul Mureş, invocându-se o sentinţă dată în 1952, în care fostul ministru, Dániel Bánffy a fost condamnat în lipsă la 8 ani de muncă silnică şi confiscarea averii.
"În solicitările de revizuire a sentinţelor de retrocedare până şi greşelile de dactilografiere sunt aceleaşi, deci este limpede că este vorba de un atac concentrat împotriva noastră" - a afirmat moştenitorul. Acesta crede că în judeţul Mureş a fost o chestiune politică şi economică faptul că statul român nu a permis retrocedarea a aproape zece mii de hectare de pădure. Iar după ce acolo statul a reuşit stoparea retrocedării, "ar da prost" dacă alte domenii mai mici ar rămâne în proprietatea familiei Bánffy - a interpretat situaţia Farkas Bánffy.
"Familia noastră este obişnuită cu astfel de atacuri. Noi nu gândim în ani, ci în secole. Ba există avere, ba nu există, dar mai devreme sau mai târziu, va exista" - a adăugat acesta.
Anul trecut, descendenţii Bánffy şi-au exprimat dezamăgirea faţă de faptul că nu au reuşit să redobândească pădurile naţionalizate din judeţul Mureş.
Au arătat atunci, că averea lui Dániel Bánffy a fost naţionalizată în anii 1947-1948, astfel că în momentul pronunţării hotărârii din 1952 nu a mai existat avere pe care statul român ar fi putut să o confişte. Aceştia au mai spus că în cazul procesului contrafăcut din 1952, în urma căruia a fost pronunţată o sentinţa nefavorabilă fostului ministru, Tribunalul Cluj-Napoca pronunţase deja o sentinţă definitivă de achitare în 1946, atunci când încă instanţele erau independente faţă de influenţa comunistă.
Potrivit moştenitorilor, chiar şi aprobarea cererii de revizuire a procesului a fost una ilegală, deoarece legea prevede această posibilitate numai în cazul în care apar dovezi care nu au fost cunoscute în momentul restituirii. În opinia lor, sentinţa pronunţată în 1952 împotriva lui Dániel Bánffy a fost cunoscută şi la data pronunţării sentinţei care a dispus restituirea averii naţionalizate.
Baronul Dániel Bánffy (1893-1955) a deţinut o serie de proprietăţi în Transilvania, iar în 1940 a devenit deputat în Parlamentul Ungariei, fiind reprezentant al Partidului Transilvănean. Între 30 decembrie 1940 şi 22 martie 1944 a fost ministru al agriculturii în cadrul guvernelor Teleki, Bárdossy şi Kállay. În octombrie 1944, organele de securitate germane l-au arestat pentru implicarea sa în pregătirile de ieşire din război, în luna decembrie acesta a reuşit să scape din detenţie. În 1951, comuniştii l-au scos din casa sa din cartierul Rózsadomb al Budapestei, iar în 1952, Tribunalul Popular de la Bucureşti l-a condamnat, în absenţă, la opt ani de muncă silnică şi a decis confiscarea averii sale.
Acesta a adăugat: procesele împotriva retrocedărilor din judeţul Alba au fost intentate la presiunea Bucureştiului, şi au fost redeschise pe baza aceluiaşi argument, ca şi în judeţul Mureş, invocându-se o sentinţă dată în 1952, în care fostul ministru, Dániel Bánffy a fost condamnat în lipsă la 8 ani de muncă silnică şi confiscarea averii.
"În solicitările de revizuire a sentinţelor de retrocedare până şi greşelile de dactilografiere sunt aceleaşi, deci este limpede că este vorba de un atac concentrat împotriva noastră" - a afirmat moştenitorul. Acesta crede că în judeţul Mureş a fost o chestiune politică şi economică faptul că statul român nu a permis retrocedarea a aproape zece mii de hectare de pădure. Iar după ce acolo statul a reuşit stoparea retrocedării, "ar da prost" dacă alte domenii mai mici ar rămâne în proprietatea familiei Bánffy - a interpretat situaţia Farkas Bánffy.
"Familia noastră este obişnuită cu astfel de atacuri. Noi nu gândim în ani, ci în secole. Ba există avere, ba nu există, dar mai devreme sau mai târziu, va exista" - a adăugat acesta.
Anul trecut, descendenţii Bánffy şi-au exprimat dezamăgirea faţă de faptul că nu au reuşit să redobândească pădurile naţionalizate din judeţul Mureş.
Au arătat atunci, că averea lui Dániel Bánffy a fost naţionalizată în anii 1947-1948, astfel că în momentul pronunţării hotărârii din 1952 nu a mai existat avere pe care statul român ar fi putut să o confişte. Aceştia au mai spus că în cazul procesului contrafăcut din 1952, în urma căruia a fost pronunţată o sentinţa nefavorabilă fostului ministru, Tribunalul Cluj-Napoca pronunţase deja o sentinţă definitivă de achitare în 1946, atunci când încă instanţele erau independente faţă de influenţa comunistă.
Potrivit moştenitorilor, chiar şi aprobarea cererii de revizuire a procesului a fost una ilegală, deoarece legea prevede această posibilitate numai în cazul în care apar dovezi care nu au fost cunoscute în momentul restituirii. În opinia lor, sentinţa pronunţată în 1952 împotriva lui Dániel Bánffy a fost cunoscută şi la data pronunţării sentinţei care a dispus restituirea averii naţionalizate.
Baronul Dániel Bánffy (1893-1955) a deţinut o serie de proprietăţi în Transilvania, iar în 1940 a devenit deputat în Parlamentul Ungariei, fiind reprezentant al Partidului Transilvănean. Între 30 decembrie 1940 şi 22 martie 1944 a fost ministru al agriculturii în cadrul guvernelor Teleki, Bárdossy şi Kállay. În octombrie 1944, organele de securitate germane l-au arestat pentru implicarea sa în pregătirile de ieşire din război, în luna decembrie acesta a reuşit să scape din detenţie. În 1951, comuniştii l-au scos din casa sa din cartierul Rózsadomb al Budapestei, iar în 1952, Tribunalul Popular de la Bucureşti l-a condamnat, în absenţă, la opt ani de muncă silnică şi a decis confiscarea averii sale.
(MTI)
Véleménye van? Szóljon hozzá!