În judeţul Arad au fost inaugurate grădiniţe renovate cu sprijinul statului ungar

Külföld, 2022.03.29

Trei grădiniţe renovate cu sprijinul statului ungar au fost inaugurate marţi în judeţul Arad.

Renovarea clădirilor aflate în proprietatea consiliilor locale s-a desfăşurat în parteneriat cu Uniunea Pedagogilor Maghiari din România (UPMR). La Zimandu Nou a fost extinsă clădirea care găzduieşte grădiniţa şi şcoala, la parter i s-a anexat un grup sanitar, şi s-a amenajat spaţiul din mansardă. Ca urmare a lucrării care a necesitat un buget de 73,2 milioane de forinţi (196 500 euro), suprafaţa utilă a clădirii a crescut cu 61 mp.

Grădiniţa poate găzdui 35 de copii. La Pecica, statul ungar a sprijinit cu 62,4 milioane de forinţi (167 500 euro) renovarea clădirii grădiniţei şi a bucătăriei care deserveşte atât grădiniţa, cât şi şcoala. Grădiniţa renovată poate primi 30 de copii în două grupe.

În satul Peregu Mic s-au investit 13 milioane de forinţi (35 000 euro) renovarea grădiniţei şi a sălii de clasă adiacente, respectiv a fost instalat un sistem de încălzire centrală în locul sobelor de teracotă folosite până acum.

În toate cele trei aşezări, grădiniţele funcţionează deja în clădirile renovate.

István Grezsa, însărcinatul ministerial responsabil cu programul de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic, a declarat agenţiei ungare de presă MTI că dezvoltările grădiniţelor în zone cu grupuri etnice dispersate reprezintă un succes dublu, deoarece luptă împotriva asimilării comunităţilor prin limba maternă şi lumea basmelor maghiare, totodată transmit un mesaj şi societăţii majoritare, potrivit căruia cooperarea cu maghiarii este benefică şi eficientă.

Însărcinatul ministerial a spus că la grădiniţa maghiară din Zimandu Nou a întâlnit un grup de copii mixt nu doar ca vârstă, ci şi din punct de vedere etnic.

"Sunt sigur că copiii maghiari şi români care merg la o grădiniţă renovată de guvernul ungar nu vor căuta în viaţă diferenţele, ci vor promova cooperarea în Europa Centrală şi de Est", a spus el, adăugând că în cei 12 ani ai guvernului naţional au fost construite sau renovate peste 3000 de grădiniţe în Ungaria şi în ţările din jur.

"Acesta este şi un mesaj pentru alegerile parlamentare din Ungaria de la sfârşit de săptămână, ca să alegem această direcţie", a spus politicianul.

Botond Burus Siklódi, preşedintele UPMR, a declarat pentru MTI că toate cele trei clădiri renovate aparţin administraţiilor locale, dar au fost încheiate convenţii prin care ele s-au obligat să asigure în aceste clădiri educaţia în limba maghiară pe o perioadă de cel puţin cinci ani. Preşedintele uniunii pedagogilor a adăugat că în 99% din cazuri, consiliile locale cu majoritate românească au manifestat şi ele o atitudine pozitivă.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!