Oficial ungar: Statele Europei Centrale trebuie să formeze un nou pol de putere în UE

Külföld, 2018.11.08

În opinia lui Ferenc Kalmár, statele Europei Centrale trebuie să se solidarizeze pentru a nu fi expuse intereselor marilor puteri, însă pentru aceasta e nevoie să fie capabile să discute toate chestiunile sensibile - precum şi cele privind minorităţile naţionale.

Însărcinatul ministerial pentru politicile privind vecinătăţile, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei a vorbit despre acest subiect la o prelegere susţinută la facultatea din Cluj-Napoca a Universităţii Sapientia. Oficialul ungar este de părere că doar cu discutarea sinceră, fără tabuuri a problemelor, regiunea "îşi poate arăta faţa" spre exterior.

Potrivit lui Ferenc Kalmár, regiunea centrală a Europei a funcţionat în ultimul secol sub influenţele polilor de putere ai Germaniei, Rusiei şi Turciei. Statele regiunii îşi pot însă reprezenta propriile interese doar dacă se solidarizează între ele şi formează ele însele un pol de putere.

Rezultatul unei astfel de solidarităţi este colaborarea din sânul Grupului de la Vişegrad (V4), care reprezintă o putere comparabilă cu statele mari, ce definesc Uniunea Europeană.

"Ca să nu dicteze nimeni din afară, trebuie să poţi discuta despre orice" - a afirmat însărcinatul ministerial, care reprezintă Ungaria în comisiile mixte pentru minorităţile formate cu ţările învecinate. Acesta crede: comisiile mixte croato-ungară, sârbo-ungară şi sloveno-ungară au avut rezultate importante în ultimii doi ani. Despre lucrările comisiei ucraineano-ungară a spus: "sunt îngheţate", iar în cea slovaco-ungară există 6-7 teme - cum ar fi cea privind acordarea cetăţeniei ungare maghiarilor din Slovacia - unde nu s-au înregistrat progrese.

Kalmár a spus: comisiile mixte au, teoretic, şedinţe anuale, iar la finalul lor se semnează un proces-verbal, dar comisia mixtă româno-ungară a semnat ultima dată un astfel de act în 2009, iar ultima întâlnire a membrilor a fost în 2011. Nici de atunci nu s-a reuşit urnirea din punctul mort

Însărcinatul ministerial s-a arătat optimist în pofida acestora. El a afirmat: dacă în diviziunea de după cel de al Doilea Război Mondial s-a reuşit, în condiţii mult mai grele, crearea şi menţinerea funcţionării Uniunii Europene în condiţii bune pentru o perioadă lungă de timp, atunci şi acum poate fi creată o colaborare care să fie avantajoasă pentru toate statele regiunii.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!