Rectorul UMFST Târgu Mureş cere despăgubiri uriaşe unui activist maghiar, într-un proces de calomnie

Külföld, 2019.05.16

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei l-a dat în judecată pentru calomnie pe preşedintele Asociaţiei pentru Învăţământul Medical şi Farmaceutic în Limba Maghiară în România (RMOGYKE), Valérián Ádám şi cere instanţei să îl oblige pe acesta la plata unor daune morale în valoare de 500 de mii de ei. Subiectul este tratat în numărul de joi al cotidianului maghiar Krónika.

Rectorul consideră că declaraţiile activistului i-au cauzat însemnate daune morale. Potrivit acestuia: paharul s-a umplut în timpul unei emisiuni televizate transmise în direct. "Nu am nicio problemă cu lupta civică, protestele acelei persoane, având în vedere că toată lumea are dreptul la opinie. Nu pot, însă, trece cu vederea când sunt numit infractor în direct la televizor. Dacă a făcut-o, să suporte consecinţele", a declarat pentru Krónika rectorul. În acţiunea înregistrată la Judecătoria Târgu-Mureş, Azamfirei menţionează că Valérián Ádám a făcut mai multe declaraţii calomnioase în cadrul unui interviu apărut în data de 8 februarie pe pagina de Facebook a publicaţiei locale Agenda de Mureş.

Preşedintele RMOGYKE nu a negat că l-a numit infractor pe rector. În opinia sa, prin faptul că Azamfirei - cu largul concursul al clasei politice şi al instanţelor - desconsideră prevederile privind învăţământul minoritar din legea învăţământului şi pune în permanenţă beţe în roate predării în limba maghiară, comite o infracţiune. "Nici Ceauşescu nu a devenit infractor pe 25 decembrie 1989 cu zece minute înainte de execuţia sa, atunci când instanţa improvizată l-a catalogat astfel, ci a devenit unul de-a lungul anilor, decenilor", a replicat Valérián Ádám.

Preşedintele RMOGYKE a adăugat: România este plină de infractori de care - în ciuda protestelor populaţiei şi a celor exprimate de către diplomaţiile occidentale - nimeni nu se atinge măcar cu un deget. În opina sa "şi Azamfirei este unul din cei mulţi", având în vedere că apare în rândul acelor rectori şi decani, care deşi au comis plagiate în lucrările lor ştiinţifice tot nu au fost nevoiţi să renunţe la funcţii. Valérián Ádám a adăugat: îi este clar că rectorul de la medicina din Târgu Mureş nu urmăreşte să îşi rotunjească şi mai mult veniturile din banii lui - în opinia sa, scopul procesului este în mod clar intimidarea. Activistul a mai spus: nu este dispus să renunţe la acţiunile sale de protest, până când nu este clarificată situaţia predării în limba maghiară la UMFST.

RMOGYKE a organizat, în repetate rânduri, în ultimii ani proteste stradale în Târgu Mureş şi Bucureşti faţă de distrugerea, încetul cu încetul, a învăţământului medical şi farmaceutic în limba maghiară. Liderii liniei maghiare din cadrul UMFST s-au delimitat de aceste proteste.

În 2011, în cadrul UMF Târgu Mureş a izbucnit un conflict puternic între conducerea românească şi secţia maghiară, întrucât prima a refuzat să pună în aplicare acele prevederi ale Legii învăţământului, importante pentru comunitatea maghiară, invocând autonomia instituţională. În luna septembrie a anului trecut, secţia maghiară a decis ca liderii acesteia să nu îşi exercite funcţiile de conducere până nu va fi luată o decizie mulţumitoare, care să garanteze pe termen lung viitorul predării în limba maghiară. Prin boicotul lor au protestat împotriva faptului că punctul lor de vedere este ignorat sistematic de către conducerea universităţii.

UMF Târgu Mureş a fost înfiinţată în 1945 ca o instituţie cu predare exclusiv în limba maghiară. Predarea în limba română a fost introdusă în anul 1962, în urma unei instrucţiuni telefonice primite de la liderii Partidului Comunist Român, iar prin aceasta, învăţământul medical maghiar a început, treptat, să piardă teren. În ultimii ani, cadrele didactice române reprezintă o majoritate de peste două treimi în forurile de conducere ale instituţiei, iar deciziile acestor foruri duc la regresul treptat al învăţământului în limba maghiară.

Anul trecut, UMF Târgu Mureş a fuzionat cu Universitatea Petru Maior şi a primit denumirea de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!