Societatea Muzeului Ardelean l-a ales preşedinte pe etnologul transilvănean Vilmos Keszeg

Külföld, 2018.04.09

Societatea Muzeului Ardelean (EME), organizaţia care îndeplineşte funcţia de academia maghiară de ştiinţe a Transilvaniei, l-a ales preşedinte pe etnologul Vilmos Keszeg, profesor la Universitatea "Babeş-Bolyai".

Societatea a relatat despre adunarea generală organizată la sfârşitul săptămânii în vederea alegerea noii conduceri printr-un comunicat remis luni agenţiei ungare de presă MTI. După cum se afirmă în document, Gábor Sipos, fostul preşedinte făcând retrospectiva celor două mandate pe care le-a îndeplinit, a relevat importanţa pe care o are unitatea dintre păstrarea tradiţiilor şi inovare în viaţa societăţii. El a subliniat însemnătatea activităţii de explorare a surselor şi de publicare ce se desfăşoară în cadrul secţiilor de istorie, istorie literară şi lingvistică a institutului de cercetare aferent societăţii.

În opinia sa, principala prioritate este continuarea acestor eforturi transfrontaliere.

Noul preşedinte, Vilmos Keszeg va fi sprijinit în activitatea sa din următorii 4 ani de secretarul general Enikő Bitay, precum şi de vicepreşedinţii Árpád Gyéresi, László Kerekes, János Péntek şi Gábor Sipos. Preşedintele ales, în discursul rostit în urma anunţării rezultatelor, a declarat că nu se va speria de eventualele inovaţii necesare pe lângă păstrarea tradiţiilor, dar în privinţa primelor se va baza exclusiv pe opinia membrilor societăţii.

Societatea a fost fondată ca academia maghiară de ştiinţe a Transilvaniei de către contele Imre Mikó în 1859. După o pauză de 40 de ani, datorată forţei împrejurărilor, academia a fost reînfiinţată în 1990, iar din anul 2002 s-a înfrăţit cu Academia Maghiară de ştiinţe (MTA). EME reuneşte elita vieţii ştiinţifice maghiare în cele şapte secţii ale sale. Organizează conferinţe, publică reviste ştiinţifice şi cărţi. În ultimii 28 de ani, resursele financiare necesare funcţionării au fost acoperite din granturi provenite din Ungaria.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!