UDMR promite că va continua să lucreze la succesul iniţiativei cetăţeneşti europene privind regiunile naţionale

Külföld, 2020.05.08

UDMR a salutat, printr-un comunicat, faptul că s-a reuşit adunarea a peste un milion de semnături de sprijinire a iniţiativei cetăţeneşti europene pentru regiunile naţionale şi a promis că prin intermediul relaţiilor sale va lucra pentru succesul iniţiativei. Potrivit Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT), colectarea semnăturilor a creat o nouă unitate maghiară.<br />În comunicatul său de vineri, UMDR a reamintit că în aprilie a predat iniţiatorilor formulare cu aproape 150 000 de semnături colectate.

"Ţinutul Secuiesc, Partiumul şi toate regiunile europene locuite de minorităţi, merită mai multă atenţie şi mai mult sprijin economic din fonduri UE. În aceste regiuni locuiesc comunităţi care creează valoare prin limba şi cultura lor specifică, iar dezvoltarea lor economică şi socială reprezintă un obiectiv comun. Prin urmare, UDMR va continua să lucreze la succesul iniţiativei, prin mobilizarea relaţiilor sale în toată Europa", scrie comunicatul, care îl citează pe preşedintele UDMR, Hunor Kelemen.
În calitatea sa de raportor parlamentar, reprezentantul în Parlamentul European al UDMR, deputatul Loránt Vincze a solicitat oficialilor Comisiei Europene, încă din luna martie, să prelungească perioada de colectare a semnăturilor de sprijin pentru iniţiativă, a anunţat UDMR.
"Potrivit informaţiilor pe care le am, până la sfârşitul săptămânii viitoare, CE va iniţia o măsură care va prelungi termenele. Acest lucru va trebui confirmat şi de către Parlamentul European şi de Consiliul European", a spus Vincze Loránt, citat în comunicat.
Potrivit comunicatului de joi al Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT) - formată printr-un acord încheiat între Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi Partidul Civic Maghiar (PCM) - colectarea semnăturilor a creat o nouă unitate maghiară. În opinia copreşedinţilor semnatari ai comunicatului, István Csomortányi şi János Mezei, prin adunarea a un milion de semnături a fost câştigată o bătălie importantă în lupta pentru autonomie.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!