UDMR va susţine demersul la CEDO al Episcopiei Reformate din Ardeal împotriva statului român

Külföld, 2018.11.22

UDMR susţine Episcopia Reformată din Ardeal (EREK) în decizia de a se adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul respingerii retrocedării clădirii Liceului Teoretic Székely Mikó din Sfântu Gheorghe.

Comunicatul de presă de joi al Uniunii îl citează pe liderul Hunor Kelemen, potrivit căruia sentinţa de joi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) dăunează statului de drept şi angajamentelor asumate de către România prin propriile legi şi prin acorduri internaţionale.

Preşedintele UDMR a punctat: renaţionalizarea este innacceptabilă, fie că este vorba de proprietăţi bisericeşti, ale comunităţii sau private.

"Căutăm noi căi legale şi soluţii politice pentru a ne apăra imobilele recuperate deja şi pentru ca statul român să continue retrocedarea acelor bunuri, furate de către regimul comunist" - a subliniat Hunor Kelemen.

ICCJ a respins joi definitiv solicitarea Episcopiei Reformate din Ardeal de retrocedare a clădirilor Liceului Teoretic "Székely Mikó" din Sfântu Gheorghe. Clădirile au fost retrocedate bisericii în 2002, dar au fost renaţionalizate în 2014 în urma unei acţiuni penale a DNA.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!