UDMR obligată de instanţă să comunice date ce ţin de cheltuieli şi patrimoniu

Külföld, 2018.02.12

În lipsa unei recurs declarat de către Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR), hotărârea din decembrie a Tribunalului Cluj, prin care Uniunea este obligată să comunice anumite date financiare, a rămas definitivă, a anunţat luni blogul Átlátszó Erdély (Transilvania transparentă), reclamantul în proces.

UDMR a fost dată în judecată de Asociaţia Átlátszó Erdély Egyesület, după ce Uniunea a refuzat să comunice informaţii detaliate despre gestionarea banilor publici. Portalul Erdely.atlatszo.hu editat de Asociaţia Átlátszó Erdély Egyesület a dorit să afle cum au fost cheltuiţi cei 28 de milioane de euro primiţi de la bugetul de stat al României în ultimii 6 ani, sumă pe care UDMR a primit-o în calitate de reprezentant al comunităţii maghiare din România.

Instanţa obligă UDMR să comunice lista imobilelor pe care le deţine în proprietate, precizând numele vânzătorului, data la care au fost cumpărate şi preţul de achiziţie, lista imobilelor închiriate, menţionând numele proprietarului şi chiria pe care o plăteşte anual. Conform deciziei instanţei, Uniunea trebuie să dea socoteală şi cu privire la cheltuielile de întreţinere şi reparaţii a imobilelor aflate în proprietatea ei sau închiriate. Totodată, Uniunea trebuie să comunice lista operelor de artă cumpărate începând cu anul 2009, cu numele autorilor şi preţul plătit. Uniunea va furniza şi lista diurnelor primite de reprezentanţii ei pentru deplasări în afara graniţelor ţării, din anul 2009 până în prezent.

Blogul a publicat şi textul motivării deciziei judecătoreşti. Potrivit acesteia, judecătorul a acceptat argumentul reclamantului, cum că UDMR - deşi nu s-a inclus pe lista organizaţiilor de utilitate publică - în fapt este o organizaţie civilă de utilitate publică, cu activitate desfăşurată în interesul comunităţii maghiare, finanţată din bani publici.

După publicarea deciziei instanţei în luna decembrie a anului trecut, redactorul şef Zoltán Sipos i-a cerut preşedintelui executiv al UDMR, Bálint Porcsalmi prin intermediul unei scrisori deschise să nu atace cu recursul sentinţa. Redactorul şef a considerat că UDMR nu mai are rost să se opună.

De altfel, Legea privind accesul la informaţiile de interes public a fost modificată în Parlamentul României tocmai la iniţiativa reprezentanţilor UDMR şi ai PNL, astfel încât ea să poată fi aplicată în mod clar atât partidelor cât şi ONG-urilor de utilitate publică. Deşi UDMR acţionează în Parlament ca partid, este înregistrată ca organizaţie neguvernamentală, cu scopul şi rolul de reprezentare şi apărare a intereselor comunităţii maghiare din România.

Problema fondurilor alocate din bugetul de stat al României comunităţii maghiare, fonduri administrate de UDMR, este, de peste un deceniu, un subiect sensibil în comunitatea maghiară din Transilvania. Partidele maghiare de opoziţie au acuzat în repetate rânduri Uniunea că foloseşte banii destinaţi comunităţii în scopul de a finanţa propria activitate.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!