Vicepremierul Ungariei: Politicile naţionale din ultimii 12 ani reprezintă o poveste de succes

Külföld, 2022.04.29

Politicile naţionale ale Ungariei, din ultimii 12 ani, reprezintă o poveste de succes, a declarat vicepremierul ungar Zsolt Semjén, vineri, la Budapesta.

La prezentarea volumului "Naţiunea în acţiune - resursele reunificării 2010-2022", Zsolt Semjén a amintit că în 2010, în urma distrugerilor făcute de guvernul lui Ferenc Gyurcsány, politicile naţionale ale Ungariei au trebuit reconstruite de la zero. Astfel, politicile naţionale au putut fi regândite plecând de la bază, a subliniat.

Politicianul a subliniat că sensul şi obiectivul statului maghiar este acela ca naţiunea maghiară să continue să existe.

Naţiunea maghiară poate continua să existe dacă toate părţile naţiunii vor continua să existe, iar calitatea vieţii se va îmbunătăţi, fiind incluşi, aici, şi maghiarii din Bazinul Carpatic şi din diaspora. Pentru ca părţile naţiunii să continue să existe este nevoie de patru piloni, a subliniat vicepremierul.

Primul pilon este cel al sprijinirii păstrării identităţii, a subliniat Semjén, adăugând că sistemul instituţiilor de învăţământ maghiar de peste graniţe este susţinut, în principiu, de statul maghiar.

Al doilea pilon este cel al acordării cetăţeniei ungare prin procedură simplificată, proces prin care maghiarii de peste graniţele Ungariei au devenit maghiari cu drepturi depline, inclusiv cu drept de vot.

Peste 1,1 milioane de oameni au profitat, deja, de această oportunitate, astfel că a avut loc unificarea naţiunii în temeiul dreptului public, a explicat Zsolt Semjén.

Vice-prim-ministrul a menţionat şi sprijinul economic acordat maghiarilor de peste graniţe, subliniind că "sume uriaşe" de bani au ajuns la toate părţile naţiunii.

Acest lucru este important şi din punctul de vedere al politicilor economice; de exemplu, fiecare forint investit în Voivodina a generat o creştere de încă un forint la nivel local, iar pentru economia ungară, fiecare forint investit acolo a adus o creştere cu o jumătate de forint, a mai adăugat.

În final, a vorbit despre sprijinul acordat partidelor maghiare de peste graniţe. Ungaria nu va da drumul niciodată mâinilor partidelor etnice maghiare, a declarat, adăugând că cel mai puternic interes naţional este ca aceste partide maghiare să fie prezente în consiliile locale şi regionale, respectiv parlamentele ţărilor în care funcţionează, şi dacă este posibil, să fie la guvernare.

Vicepremierul a vorbit, de asemenea, despre sprijinirea aspiraţiilor de autonomie, subliniind că elaborarea propriului concept de autonomie este responsabilitatea părţilor de naţiune de peste graniţe, Ungaria oferind toată asistenţa juridică, diplomatică şi de altă natură.

Pentru părţile sale de naţiune de peste graniţe, Ungaria nu a cerut, niciodată, ceva extremist sau ceva pentru care să nu exista o serie de exemple în Uniunea Europeană, a menţionat Semjén. În esenţă, dacă există vreo poveste de succes, aceea a fost reprezentată de politicile naţionale din ultimii 12 ani.

Întrebat de presă, Zsolt Semjén a spus că războiul schimbă totul în Ucraina Subcarpatică; populaţia s-a schimbat fundamental, din estul Ucrainei a sosit în regiune un număr de oameni egal cu cel care trăia deja acolo, iar o parte semnificativă a maghiarilor, cel puţin o sută de mii de oameni, au plecat în Ungaria. Faptul că tinerii maghiari nu sunt folosiţi ca scut în acest război se datorează faptului că au şi cetăţenie ungară, a menţionat politicianul.

Este realist să ne aşteptăm ca după război, poziţia etnică a maghiarilor să fie mai proastă decât înainte, a spus, subliniind că statul maghiar va continua să ofere sprijin financiar Ucrainei Subcarpatice.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!