Viktor Orbán: naţiunea maghiară dispune de capacităţile cu ajutorul cărora poate rămâne independentă (partea a II-a)

Külföld, 2019.07.27

Potrivit premierului Ungariei, este o mare întrebare ce se va întâmpla cu calitatea de membru în Partidul Popular European (PPE) a Fidesz şi a Partidului Popular Creştin Democrat (KDNP). Pentru asta trebuie aşteptat ca situaţia să se clarifice în cadrul PPE şi ca popularii europeni să decidă ce fel de viitor îşi doresc, lucru care se poate întâmpla la congresul din toamnă, a spus Viktor Orbán.

Premierul a subliniat: potrivit opiniei publice internaţionale, în lume ar trebui să funcţioneze democraţii liberale, care să realizeze un fel de internaţionalism liberal, din care ar trebui să se formeze un "imperiu liberal", iar UE nu este altceva, decât o întruchipare a acestuia. Este evident că ceea ce se întâmplă în Ungaria este cu totul altceva, a punctat.

În opinia sa, pentru a înţelege acest lucru, este nevoie să ne reamintim situaţia moştenită în 2010. A spus: atunci, cea mai mare parte a poverii Ungariei a fost suportată de mai puţin de jumătate din populaţia activă; 3,6 milioane de persoane lucrau, iar 1,8 milioane de cetăţeni plăteau impozite, ceea ce este "o formă foarte lungă şi incomodă de sinucidere". În schimb, acum există 4,5 milioane de cetăţeni care lucrează şi cu toţii plătesc impozite, a adăugat. Dintre problemele moştenite a enumerat situaţia fără speranţă a datoriilor, declinul identităţii culturale, sentimentul de apartenenţă la naţiune a dispărut, comunităţile maghiare care trăiau peste graniţele Ungariei nu au putut suporta presiunea asimilării, capacităţile care serveau protecţiei suveranităţii - poliţia, armata - erau reduse.

Atunci când în 2010 s-a pus întrebarea dacă rezolvarea problemelor moştenite este realizabilă într-un cadru al democraţiei liberale, oamenii au răspuns că trebuie creat altceva. S-a considerat că trebuie menţinut cadrul economiei de piaţă capitaliste, precum şi instituţiile juridice şi politice democratice, dar modul de organizare socială trebuie schimbat, adică "democraţie, da, liberalism, nu".
"Am regândit şi am aşezat pe noi baze teoretice relaţia dintre comunitate şi individ", a arătat Viktor Orbán.

A explicat: într-un sistem liberal, societatea este formată dintr-un grup de indivizi care concurează între ei; nu există naţiune, există cel mult o naţiune politică. În schimb, din punct de vedere iliberal sau naţional, naţiunea este o comunitate determinată istoric şi cultural, ai cărei membri trebuie să fie protejaţi şi pregătiţi pentru a avea o voce comună în lume, iar recunoaştere merită în primul rând acele realizări individuale, care servesc şi bunăstării comunităţii, a explicat Orbán. A mai adăugat că, într-un sistem iliberal sau naţional, realizările demne de recunoaştere nu sunt o chestiune privată; de exemplu, auto-îngrijirea, munca, crearea unei existenţe proprii, plata impozitelor, întemeierea unei familii, creşterea unui copil şi participarea la auto-reflecţia naţională.

În Ungaria s-a format, deja, un stat iliberal, un adevărat model de teorie politică şi de stat, un stat creştin-democrat specific.
"În conformitate cu conceptul liberal al libertăţii, poţi fi liber numai dacă te eliberezi de tot ceea ce te face să aparţii de ceva; de graniţe, de trecut, de limbă, de religie şi de tradiţie", a spus premierul. În antiteză, potrivit gândirii iliberale, dreptul individului la libertate nu poate fi mai presus de interesele comunităţii, a adăugat Orbán. Acesta a declarat: iliberal este cel care îşi apără graniţele, care îşi protejează cultura naţională şi respinge intervenţiile externe şi încercările de a construi imperii.

Potrivit prim-ministrului, motivul pentru care liberalii îi urăsc pe iliberali este acela că sunt conduşi de o mentalitate imperialistă, bazată pe exclusivism. "Nu se poate tolera nici măcar o încăpăţânare minoră. Pentru că dacă există o mică încăpăţânare, care demonstrează că pot exista şi alte forme de organizare comunitară, atunci învăţăturile relatate despre mântuirea universală sunt false. Iar dacă Ungaria, Polonia, Austria, Italia şi Cehia insistă, totuşi, asupra propriei concepţii, acest lucru este insuportabil, intolerabil, aceştia trebuie urâţi, pentru că se opun binelui uman universal", a spus premierul, ironic.

Potrivit lui Viktor Orbán, sensul politicii iliberale nu este altul decât libertatea creştină, iar politica ce lucrează pentru libertatea creştină încearcă să protejeze tot ceea ce liberalii neglijează, uită şi dispreţuiesc.

"Următorii 15 ani îi vom petrece cu a ne împotrivi spiritului vremurilor liberale şi internaţionalismului liberal, aceasta va fi menirea generaţiei noastre, pentru că numai în acest fel putem consolida Ungaria", a declarat premierul. "Deşi balanţa înclină către ei, de partea noastră se află ceea ce se poate numi frumos, liber şi drept, ceea ce putem rezuma drept libertatea creştină", a mai specificat Orbán.

În opinia sa, este posibil ca o ţară din UE, cu zece milioane de locuitori, să reuşească să iasă de sub muntele de datorii, să îşi restabilească suveranitatea economică, să se dezvolte mai repede decât o fac democraţiile liberale, să respingă cu succes migraţia, să protejeze familiile, să îşi apere cultura creştină, să promoveze unificarea naţională, construirea naţiunii, să creeze ordinea libertăţii creştine; să supravieţuiască tuturor acestor lucruri şi chiar să aibă reuşită în plin contra-vânt internaţional.

La forumul de discuţii care a urmat, Viktor Orbán a răspuns întrebărilor publicului şi a numit "o politică de nimic, stupidă" acel comportament de la Bruxelles, care în loc să ajute maghiarii să prospere, se bucură de piedicile puse candidaţilor maghiari în Parlamentul European.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!