Ziua Libertăţii Secuieşti - Balázs Izsák: Dacă o comunitate doreşte să trăiască, se organizează singură

Külföld, 2022.03.10

Potrivit lui Balázs Izsák, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), în Ţinutul Secuiesc este loc pentru acţiuni utile, iar dacă o comunitate doreşte să trăiască, se organizează singură şi acţionează.

Despre aceste aspecte a vorbit preşedintele CNS la evenimentul desfăşurat cu ocazia Zilei Libertăţii Secuieşti, lângă statuia vulturului din Sfântu Gheorghe. Liderul comunităţii a subliniat că secuii au o viziune clară în ce priveşte viitorul lor. Din acest motiv, Consiliul Naţional Secuiesc a lansat Iniţiativa cetăţenească europeană pentru regiunile naţionale şi, tot din acest motiv, a propus introducerea cărţii de identitate secuieşti, care poate pune bazele autoorganizării şi ar putea deschide calea spre consultarea naţională secuiacă şi spre alegeri interne.

"Dacă vom crea o autoguvernare regională în Ţinutul Secuiesc, vom fi mai aproape de autonomie, astfel încât, în temeiul Statutului de Autonomie a Ţinutului Secuiesc, şi Parlamentul României să confere competenţe acestui for", a declarat Balázs Izsák.

Făcând referire la războiul din Ucraina, acesta a subliniat că autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc poate fi realizată numai în condiţii de pace şi securitate.

"Numai condiţiile de pace şi de securitate pot spulbera spiritul de suspiciune într-o problemă atât de curată şi de democratică precum viitorul Ţinutului Secuiesc", a explicat politicianul.

La evenimentul desfăşurat în ninsoare, a fost citit şi discursul însărcinatului prim-ministrului ungar, Katalin Szili. În opinia politicianului, Ziua Libertăţii Secuieşti este, pe de o parte, ziua celor care suferă din cauza asupririi puterii, iar pe de altă parte, este şi ziua sărbătorii în care secuii sunt capabili să atingă obiective aparent fără speranţă. Politicianul a evidenţiat numerele 1112 şi 1 269 532 ca fiind două noi simboluri ale secuilor. Primul reprezintă numărul de zile petrecute după gratii de István Beke şi Zoltán Szőcs, care au fost condamnaţi pentru terorism, iar cel de-al doilea reprezintă numărul de semnături certificate strânse pentru Iniţiativa cetăţenească europeană pentru regiunile naţionale.

Katalin Szili a făcut apel la cei prezenţi să-i ajute pe maghiarii din Ucraina Subcarpatică care suferă din cauza războiului. Potrivit însărcinatului prim-ministrului ungar, în contextul actual, sunt primordiale un viitor previzibil şi protecţia cetăţenilor. "Sunt încrezătoare că politicile naţionale previzibile şi securitatea vor câştiga din nou în data de 3 aprilie", a făcut referire aceasta, în mesajul său, la alegerile parlamentare din Ungaria.

La eveniment a fost prezent şi Attila Dabis, însărcinatul pentru afaceri externe al Consiliului Naţional Secuiesc, care trăieşte în Ungaria, şi care, după o interdicţie de trei ani, a putut din nou să intre în România.

La primele ore ale după-amiezii, CNS a înmânat Premiile "Gábor Áron", în sala festivă a Bibliotecii "Bod Péter" din Sfântu Gheorghe. Pe vremuri, în această încăpere, meşterul Gábor Áron s-a angajat că va turna tunurile necesare pentru luptele secuilor în revoluţia şi războiul pentru libertate din anii 1848-1849.

În acest an premiul a fost acordat politicianului catalan Erika Casajoana Daunert, care a promovat în Spania Iniţiativa cetăţenească pentru regiunile naţionale, lui Dávid Sobor, avocat din Budapesta care a combătut Comisia Europeană la Luxemburg în procesul pentru înregistrarea iniţiativei cetăţeneşti, şi lui Attila Toró, creatorul de imagine al CNS.

În discursul său, Erika Casajoana Daunert a vorbit despre faptul că, în opinia sa, Iniţiativa cetăţenească europeană pentru regiunile naţionale merită să fie transformată în lege UE. Potrivit acesteia, o astfel de lege ar aduce beneficii nu doar secuilor, ci şi României, şi Uniunii Europene în ansamblu, doar că aceasta deocamdată este recunoscută de puţini politicieni. Cu toate acestea, Erika Casajoana Daunert consideră că recunoaşterea este doar o chestiune de timp.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!