Ziua Unităţii Maghiarilor Reformaţi va avea loc în luna mai la Alba Iulia

Külföld, 2022.04.26

În data de 21 mai, la Alba Iulia se vor întâlni episcopii, protopopii, epitropii eparhiilor şi protopopiilor reformate din Bazinul Carpatic, cu ocazia Zilei Unităţii Maghiarilor Reformaţi - a anunţat marţi Béla Kató, episcopul Eparhiei Reformate din Ardeal în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Alba Iulia.

Béla Kató a declarat: Ziua Unităţii Maghiarilor Reformaţi este sărbătorită începând din 2009, de regulă în ultimul weekend din luna mai. În ultimii doi ani însă, din cauza epidemiei, nu s-a putut organiza acest eveniment de amploare. Episcopul a precizat: Alba Iulia a fost ales pentru acest eveniment festiv pentru că în cadrul evenimentului se doreşte şi aniversare Colegiului Academic (Collegium Academicum), fondat aici în urmă cu 400 de ani de către principele Transilvaniei, Gábor Bethlen. Colegiul a fost mutat ulterior la Aiud din ordinul principelui Mihály Apafi.

În cadrul seriei de evenimente, cei zece episcopi reformaţi din Bazinul Carpatic vor sfinţi din nou câte o biserică reformată renovată în sudul Transilvaniei, la Alba Iulia se va întruni Convenţia Generală a Bisericii şi va fi inaugurată statuia lui Gábor Bethlen, în apropierea fostului colegiu, iar în cetate va avea loc o slujbă festivă în aer liber, urmată de împărtăşirea participanţilor.

Béla Kató a spus: o circumstanţă norocoasă a contribuit la inaugurarea statuii lui Gábor Bethlen din Alba Iulia. Municipiul Târgu Mureş a ales prin concurs statuia principelui care a fost inaugurată de atunci în centrul oraşului. La acel concurs a participat şi proiectul de statuie al artistului orădean Árpád Deák, care însă nu a câştigat acolo. Proiectul a fost comandat ulterior de către eparhie pentru a fi ridicat la Alba Iulia. Anterior, ziarele maghiare din Transilvania au relatat: consiliul local al oraşului a sprijinit ridicarea statuii.

Szilárd Tussay, organizatorul şef al Zilei Unităţii Maghiarilor Reformaţi a precizat: evenimentul va dura în acest an mai mult decât o zi şi nu va avea loc exclusiv la Alba Iulia. El va cuprinde numeroase expoziţii şi conferinţe. Seria de evenimente va începe pe 18 mai cu o conferinţă despre istoria bisericii care va avea loc la Aiud.

Protopopul reformat de Alba Iulia, Kund Botond Gudor a spus: în cadrul seriei de evenimente va fi organizată împreună cu Biserica Romano-Catolică o expoziţie despre cei 400 de ani ai dezvoltării învăţământului în Transilvania. În colaborare cu muzeul din Alba Iulia va fi prezentată o expoziţie de carte cu manualele folosite în Colegiul Academic şi cu lucrări scrise de profesorii acestuia. El a adăugat: într-una din cărţi se va putea vedea şi înscrisul lui Gábor Bethlen. Tot la Alba Iulia va fi deschisă şi expoziţia în care Fundaţia "Teleki László" din Budapesta va prezenta renovarea unor monumentelor de valoare deosebită. Protopopul a declarat: se doreşte ca acest eveniment, organizat într-o zonă locuită de grupuri maghiare dispersate, să comunice mesajul că toţi maghiarii contează, chiar şi în cea mai mică aşezare. De asemenea se doreşte şi întărirea relaţiilor interetnice şi ecumenice, a menţionat protopopul.

Béla Kató a spus: în ultima perioadă au fost renovate mai mult de zece biserici din sudul Transilvaniei, dar doar zece dintre acestea vor fi sfinţite cu această ocazie, deoarece la seria de evenimente vor fi prezenţi zece episcopi reformaţi. Târnosirile vor avea loc concomitent, cu participarea a câte un episcop reformat. El a adăugat că unele biserici renovate găzduiesc o comunitate reformată vie, dar există şi biserici în jurul cărora enoriaşii au dispărut.

"Cu asemenea ocazii se formează o comunitate care îi întăreşte în credinţă şi în conştiinţa identitară pe cei care aparţin aceleiaşi comunităţi" - a formulat episcopul.

Întrebat de jurnalişti dacă renovarea bisericilor fără enoriaşi merită efortul, el a răspuns: o comemorare poate fi făcută şi cu instalarea unui stâlp funerar, dar dacă în acel loc se află o biserică medievală, nu este nevoie de dovezi mai elocvente pentru o cultură ce a fost creată acolo. El a mai menţionat că posibilitatea învierii nu trebuie niciodată exclusă. Datorită autostrăzilor construite recent, sudul Transilvaniei este o regiune a României care se dezvoltă în ritm rapid şi se poate întâmpla ca mobilitatea forţei de muncă să aducă aici maghiari reformaţi care într-o zi vor umple cu viaţă aceste biserici renovate. "Pietrele îşi fac auzită vocea, ele ne afectează conştiinţa" - a spus episcopul.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!