Administraţia Prezidenţială a României: Autonomia pe criterii etnice nu contribuie la dezvoltarea comunităţilor

Külföld, 2018.05.29

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale a României, autonomia pe criterii etnice nu este de dorit, deoarece în loc să contribuie la dezvoltarea comunităţilor, există riscul ca ea să o inhibe.

Aceasta este opinia pe care instituţia prezidenţială a exprimat-o în scrisoarea transmisă lui László Tőkés, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, şi lui Izsák Balázs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc. Cei doi lideri ai comunităţii maghiare au iniţiat, printr-o scrisoare transmisă la 27 martie, o întrevedere cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru a-i prezenta viziunea asupra dialogului instituţional româno-maghiar. Scrisoarea de răspuns din partea Administraţiei Prezidenţiale a fost transmisă agenţiei ungare de presă MTI de către biroul parlamentarului european László Tőkés.

Răspunsul preşedinţiei nu conţine vreo reacţie la invitaţia la dialog. Aceasta reaminteşte că şeful statului a pledat întotdeauna pentru o reală autonomie locală, pe criterii administrative şi economice, pe o descentralizare care să eficientizeze procesul decizional şi să îl îndrepte şi mai mult către cetăţean. În scrisoare se remarcă, de asemenea, că preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat această convingere şi în timpul vizitei în judeţele Harghita şi Covasna, de anul trecut.

În scrisoarea semnată de consilierul prezidenţial Laurenţiu-Mihai Ştefan se reaminteşte că preşedintele României acordă o importanţă deosebită ideii de bună înţelegere, toleranţă şi conlucrare, care sunt posibile şi sunt dezvoltate prin dialogul care există la acest moment între reprezentanţi ai comunităţii maghiare şi reprezentanţi ai majorităţii. S-a mai adăugat că şeful statului a susţinut în toate ocaziile potrivite valoarea dialogului între cele două comunităţi şi a recunoscut însemnătata contribuţiei minorităţii maghiare la dezvoltara statului român şi la parcursul european şi nord-atlantic al României.

Administraţia Prezidenţială a amintit totodată şi de faptul că abordarea preşedintelui Klaus Iohannis în privinţa centenarului Marii Uniri celebrat anul acesta are în centru efortul comun al tuturor comunităţilor care sunt parte a statului român, de a privi spre viitor şi de a consolida astfel bunăstarea colectivă. Iar importanţa parteneriatului între comunitatea maghiară şi majoritate este de netăgăduit într-un astfel de demers.

Conform scrisorii, este nevoie de eforturi comune canalizate către depăşirea "tensiunilor artificiale" între comunităţi şi crearea unei solidarităţi reale în jurul marilor proiecte naţionale.

În scrisoarea transmisă către şeful statului, László Tőkés şi Izsák Balázs i-au reamintit acestuia că în cele aproape trei decenii care au trecut, a existat o respingere continuă a dorinţei paşnice de autodeterminare a comunităţii maghiare din România, una legitimă, constituţională şi, de altfel, promisă. Aceştia au subiliniat necesitatea unui dialog instituţional sincer şi aprofundat între românii majoritari şi maghiarii minoritari, aşezarea pe noi baze a acestei relaţii, respectând dorinţa de autonomie a maghiarilor care trăiesc în Ţinutul Secuiesc şi în alte părţi ale României, o dorinţă constantă şi justificată.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!