Alegeri 2018 - Bölöni: Dacă majoritatea este de partea Fidesz, acest lucru are antecedente şi are o explicaţie

Külföld, 2018.03.31

Într-un interviu publicat în numărul de weekend al cotidianului maghiar Krónika, Ladislau Bölöni, fostul fotbalist de renume mondial şi actualul tehnician al Royal Antwerp FC din Belgia, şi-a exprimat convingerea politică de dreapta.

Antrenorul, de origine maghiară şi născut în România, a vorbit despre faptul că deţine cetăţenie română, maghiară şi franceză. Până acum a votat la alegeri în Franţa şi în România, anul acesta însă, îşi va exprima votul şi la alegerile parlamentare ungare. Acesta a explicat că cea mai cunoscută îi este situaţia politică din Franţa, în timp ce politica românească i se pare complicată şi tulbure. Harta vieţii publice din Ungaria îi este mult mai clară şi fără echivoc.

Ladislau Bölöni a menţionat că fiind stângaci, a fost un jucător de fotbal care şuta cu piciorul stâng, în politică simpatizează însă cu aripa dreaptă. "Cred că electoratul nu este naiv, nu s-a născut ieri: are familie, copii, deţine experienţă de viaţă şi principii. Simte şi cântăreşte faptele, iar dacă majoritatea este de partea Fidesz, acest lucru are antecedente şi are o explicaţie", a declarat referindu-se la opiniile de dreapta ale majorităţii maghiarilor din Transilvania.

Acesta a spus că în urma referendumului privind extinderea cetăţeniei ungare dincolo de graniţele ţării, de la 5 decembrie 2004, timp de aproape doi ani a răspuns în limba română la primele două întrebări ale oricărui jurnalist din Ungaria. "Dacă m-aţi respins, poftim: exist pentru voi ca român", a explicat comportamentul său. Şi-a exprimat totodată lipsa de înţelegere pentru faptul că cel care a instigat atunci la respingere este prezent şi în campania electorală actuală, şi că "ar deschide şi în continuare uşa altora, nu maghiarilor".

"Nu mi-e ruşine să încurajez, pe toată lumea care are dreptul, să meargă să voteze pe 8 aprilie", a declarat Ladislau Bölöni.

Potrivit omului de fotbal, astăzi, în Europa, nu se poate vorbi deschis despre imigraţie, iar dacă se încearcă asta, atunci fie se minte, fie se vorbeşte foarte dur şi ca la uşa cortului, ceea ce nu este bine pentru nimeni. În opinia sa, motivul pentru care nimeni nu are o soluţie pentru migraţie este acela că nimeni nu ştie care este măsura fenomenului şi când se va termina aceasta.

Bölöni consideră că Europa ar putea elabora un "plan de afaceri" pentru a se îngriji de zece milioane de persoane, dar nimeni nu vorbeşte despre cifre, "ceea ce face toată situaţia, infamă". În opinia sa, unul dintre răspunsurile concrete, extrem de rare, a fost - cu tot cu controversa din jurul acestuia - soluţia maghiară, şi anume construcţia gardului. A mai spus că acest lucru îl consideră o provocare pozitivă, întrucât obligă Europa să se ocupe de situaţie.

Jucătorul cu 101 selecţionări în echipa naţională de fotbal a României a declarat că este inutil să comparăm fotbalul 1986 - atunci când a câştigat, împreună cu Steaua Bucureşti, Cupa Campionilor Europeni - cu cel de astăzi. Crede că fotbalul a devenit o industrie, care poate genera un venit mai mare numai ca urmare a creşterii numărului meciurilor. În opinia sa, fotbalul român şi cel maghiar nu poate ţine pasul cu acest proces.

Ca răspuns la o întrebare privind descoperirea lui Cristiano Ronaldo, Bölöni a spus că acesta a fost un jucător atât de talentat, încât nu ar fi fost posibil să se piardă pe drum - excepţie făcând situaţia survenirii unei accidentări grave. Consideră ca fiind meritul său personal doar faptul că, în calitate de antrenor al Sporting Lisabona, a urmărit şi meciurile echipei de tineret, astfel l-a observat pe jucător şi l-a invitat apoi în echipa mare.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!