Excepţie de neconstituţionalitate, ridicată împotriva ordonanţei care a făcut posibilă reînfiinţarea liceului teologic maghiar de la Târgu Mureş

Külföld, 2020.01.15

Curtea de Apel Târgu Mureş a ridicat, miercuri, o excepţie de neconstituţionalitate împotriva O.U.G. nr. 48/2018 care prin modificarea altor trei legi a făcut posibilă reînfiinţarea şcolii, prin ordin ministerial, sub denumirea de Liceul Teologic Romano-Catolic "II. Rákóczi Ferenc".

Extrasul încheierii Curţii de Apel a fost publicat pe portalul instanţelor de judecată din România. Procesul asupra căruia instanţa s-a pronunţat miercuri a fost separat de cel pe care Partidul Mişcarea Populară (PMP), Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC) şi Colegiul Naţional "Unirea" din Târgu Mureş, împreună cu asociaţia părinţilor elevilor şcolii, l-au iniţiat în luna aprilie a anului trecut, susţinând că înfiinţarea şcolii a fost ilegală.

În luna noiembrie a anului trecut, în primă instanţă, Curtea de Apel Târgu Mureş a anulat deja ordonanţele ministeriale privind înfiinţarea şcolii şi numirea directorului. Însă analiza legalităţii ordonanţei de guvern care a făcut posibilă emiterea ordonanţelor ministeriale poate fi făcută numai de către Curtea Constituţională, motiv pentru care instanţa s-a adresat acesteia.

La anunţarea procesului, Marius Pascan, deputat de Mureş şi preşedintele executiv al PMP a declarat că nu acceptă ca Legea 1/2011 să se aplice doar românilor, "în timp ce pentru o minoritate, această lege devine facultativă, ba chiar poate fi încălcată prin ordine de ministru şi ordonanţe de guvern adoptate de urgenţă". În luna noiembrie a anului trecut, Curtea de Apel a exclus din proces Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC) condusă de către bloggerul Dan Tanasă, Partidul Mişcarea Populară (PMP) reprezentat de Marius Pascan şi asociaţia părinţilor elevilor şcolii, considerând că nu justifică un interes.

În 2018, liceul din Târgu Mureş a încetat să funcţioneze ca o instituţie de sine stătătoare. În 2016, DNA a demarat o anchetă împotriva directorului şcolii, Zsolt Tamási şi a fostului inspectorul şcolar general, Ştefan Someşan, din cauza presupuselor ilegalităţi comise în timpul înfiinţării din 2014 a liceului. În luna martie a anului trecut, judecătoria a retrimis dosarul la DNA pentru completare, însă procesele demarate au condus la desfiinţarea instituţiei şcolare.

În septembrie 2017, Guvernul Ungariei a anunţat că din cauza încetării statutului de drept al instituţiei de învăţământ se va opune, prin veto, aderării României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Mai târziu, după ce liderul PSD, Liviu Dragnea i-a dat premierului Ungariei, Viktor Orbán, asigurări cu privire la reînfiinţarea liceului, Ungaria şi-a retras veto-ul.

În februarie 2018, Parlamentul României a votat o lege de înfiinţare a liceului, dar o lună mai târziu, Curtea Constituţională a declarat-o neconstituţională. Într-un final, liceul a luat fiinţă, din nou, în baza unui ordin al Ministrului Educaţiei, adoptat la 9 august 2018, noua denumire fiind aceea de Liceul Teologic Romano-Catolic "II. Rákóczi Ferenc".
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!