TV műsor

Katalin Novák: Interes ridicat în Transilvania pentru programul "Cordonul ombilical"

Külföld, 2018.02.08

Interesul manifestat în Transilvania pentru programul "Cordonul ombilical", a cărui arie de aplicabilitate a fost extinsă la începtului anului 2018 şi peste graniţele Ungariei, este mare, a afirmat, joi, la Cluj-Napoca Katalin Novák, secretarul de stat pentru probleme familiale şi de tineret din cadrul Ministerului Resurselor Umane din Ungaria.

Potrivit lui Katalin Novák abia a trecut o lună şi ceva de la extinderea subvenţiilor familiale din Ungaria asupra maghiarilor de peste hotare, dar se vede deja că acesta este unul dintre cele mai populare programe. În Transilvania, au fost depuse 423 de cereri pentru subvenţia maternală şi aproape 200 de cereri pentru "obligaţiunile de bebeluş".

Ea a opinat că acest program "întăreşte cordonul ombilical între maghiarii din ţara-mamă şi cei de peste graniţă".
Secretarul de stat a specificat că programul "Cordonul ombilical" cuprinde două elemente: subvenţia maternală şi "obligaţiunile de bebeluş". Oriunde pe lume se naşte un copil de la o mamă maghiară, de la un tată maghiar sau din părinţi maghiari (care au cetăţenie maghiară - n. red.), acesta are dreptul la o subvenţie maternală în valoare de 64.125 de forinţi (aprox. 960 de lei). Cererile pentru obţinerea subvenţiei se pot depune la reprezentanţele din străinătate ale Ungariei în termen de cel mult o jumătate de an de la naşterea copilului.

Katalin Novák a prezentat "obligaţiunile de bebeluş" ca fiind o investiţie pe termen lung în viitorul copiilor maghiari. Statul ungar deschide un cont bancar pe numele copilului nou-născut şi depune în acest cont un capital iniţial în valoare de 42.500 de forinţi (aprox. 640 de lei). Părinţii pot vărsa în acest cont sumele de bani pe care le alocă pentru asigurarea viitorului copilului lor, iar statul maghiar va acorda noi subvenţii sub formă de dobânzi. Copilul beneficiar va avea acces la aceşti bani când va împlini 18 ani. "Va şti că a primit acest sprijin financiar pe de o parte de la părinţi, iar pe de altă parte de la ţara-mamă", a afirmat secretarul de stat.

La o întrebare a agenţiei ungare de presă MTI a spus: deşi cei 18 ani de aşteptare care trebuie să treacă până ce copilul beneficiar va putea folosi subvenţia, par a fi mulţi, ea consideră că politicile familiale trebuie să fie în esenţă calculabile, planificabile. "Până când noi vom fi la guvernare, se poate conta pe aceste subvenţii", a declarat Katalin Novák. A adăugat: coaliţia de guvernpmânt formată din Alianţa Tinerilor Democraţi (Fidesz) şi Partidul Popular Creştin-Democrat (KDNP) a decis că nu va elimina niciodată elemente ale sistemului de subvenţii destinate familiilor, ci doar va adăuga elemente noi.

Secretarul de stat a participat la cea de a doua aniversare a inaugurării unui spaţiu comunitarK+ destinat programului K Plusz de cultivare a tinerelor talente clujene şi amenajat în subsolul unei clădiri din Cluj-Napoca, aflate în proprietatea Bisericii Catolice. Înaintea conferinţei de presă s-a alăturat unei activităţi destinate tinerelor mame şi bebeluşilor acestora, care a avut loc într-una dintre încăperile spaţiului.

Înaintea conferinţei de presă, Katalin Novák a luat parte la un mic dejun de lucru împreună cu liderii organizaţiei locale de femei a Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR). Csilla Hegedüs, preşedintele executiv al organizaţiei şi Emese Oláh, viceprimarul municipiului au relatat că pe lângă chestiunile de politici naţionale au discutat despre modalităţile de implicare a femeilor tinere în viaţa publică şi despre acele reglementări legale în vigoare în Ungaria care asigură protecţia femeilor şi a familiilor.
(MTI)


Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!