Peste 1,2 milioane de semnatari au susţinut iniţiativa cetăţenească europeană Minority SafePack

Külföld, 2018.04.04

Peste 1.215.000 de cetăţeni ai Uniunii Europene au sprijinit cu semnăturile lor iniţiativa cetăţenească Minority SafePack care serveşte la codificarea drepturilor minorităţilor europene - au anunţat iniţiatorii, miercuri, la conferinţa de presă organizată simultan la Flensburg (Germania) şi la Cluj-Napoca.<br />&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;Datele strângerii semnăturilor, al cărui termen de finalizare a expirat marţi noaptea, au fost anunţate de Loránt Vincze, preşedintele Uniunii Federative a Naţionalităţilor Europene (FUEN) la biroul din Flensburg a FUEN, raportul său putând fi urmărit live şi la sediul UDMR din Cluj Napoca.

Loránt Vincze a declarat că Minority SafePack este cel mai mare proiect lansat vreodată pentru drepturile minorităţilor. În opinia sa, iniţiativa arată că organismele oficiale ale UE au obligaţii nu doar faţă de populaţiile majoritare, ci şi faţă de minorităţi.

Loránt Vincze a mai precizat că adunarea semnăturilor a fost finalizată, dar însumarea acestora adunate pe suport de hârtie este încă în curs, deci nu se cunoaşte încă numărul exact al semnăturilor adunate. Preşedintele a mulţumit atât semnatarilor din partea minorităţilor, cât şi celor din partea populaţiilor majoritare. El a menţionat că semnăturile colectate vor fi predate în următoarele zile autorităţilor competente ale fiecărei ţări, acestea având la dispoziţie trei luni pentru a le verifica. Ulterior, există încă o perioadă de trei luni în care iniţiativa trebuie dezbătută în diferite foruri europene.

Potrivit preşedintelui FUEN, capitalele Europei trebuie, de asemenea, să ia în considerare iniţiativa iar bunele practici din fiecare ţară ar trebui să fie transpuse şi în celelalte ţări deoarece drepturile trebuie garantate în egală măsură minorităţilor.

Hans Heinrich Hansen, membru danez de etnie germană al comitetului de iniţiativă, fost preşedinte al FUEN, a reamintit etapele procesului de opt ani până la adunarea semnăturilor. În opinia sa, acest proces ar putea duce la consolidarea regiunilor Europei. El şi-a exprimat speranţa că conflicte de genul celui spaniolo-catalan să devină de domeniul trecutului. El a adăugat că aceste conflicte pot fi rezolvate prin dialog, nu prin închisoare.

Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, membru al comitetului de iniţiativă, a declarat că numărul de semnături adunate în România depăşeşte 303.000. El a adăugat că activiştii UDMR au contribuit la organizarea campaniei în 13 ţări, coordonând campania în unele locuri şi aceasta a fost o excelentă ocazie de a câştiga experienţă europeană.

Preşedintele UDMR a menţionat că iniţiativa cetăţenească va ajunge pe masa decidenţilor probabil doar după alegerile europene din 2019, după formarea noii Comisii Europene. În perioada premergătoare acestora, consideră ca sarcină convingerea a cât mai mulţi factori de decizii europene despre faptul că reglementările solicitate nu se îndreaptă împotriva nimănui. "Nu vrem să luăm nimic de la nimeni, dar dorim să adăugăm valorile noastre la viitorul Europei", a declarat Hunor Kelemen.

Politicianul a reamintit că România a încercat în mai multe rânduri să obstrucţioneze succesul iniţiativei. El a menţionat că în 2014 a părăsit Guvernul condus de Victor Ponta pentru că România a iniţiat proces împotriva iniţiativei cetăţeneşti fără a-1 întreba. El a mai adăugat că România, cu siguranţă va avea obiecţii la codificarea drepturilor minorităţilor în cadrul Consiliului European, dar crede că argumentele iniţiatorilor sunt mai puternice.

Răspunzând la întrebarea, dacă Comisia Europeană nu va considera iniţiativa ca o cauză maghiară datorită faptului că trei sferturi din semnături provin de la maghiari, Hunor Kelemen a declarat că nu a negat niciodată interesul puternic din Bazinul Carpatic pentru succesul iniţiativei, dar a adăugat: stabilitatea şi convieţuirea paşnică a popoarelor reprezintă în acelaşi timp şi un interes european.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!