Universitatea de Vară de la Tuşnad promite şi anul acesta dezbateri deschise

Külföld, 2018.07.23

În spiritul unui dialog sincer şi deschis se va desfăşura cea de-a 29-a ediţie a Universităţii de Vară de la Tuşnad (Tusványos), care va începe, marţi, cu o dezbatere intitulată "Pasiunea noastră Tusványos". Tabăra organizată de Fundaţia Kisebbségekért - Pro Minoritate din Ungaria şi de Consiliul Tineretului Maghiar (MIT) din Transilvania se va încheia în zorii zilei de duminică.

Motto-ul din acest an exprimă raportarea la viaţă a fondatorilor, organizatorilor şi vizitatorilor fideli ai Universităţii de Vară de la Tuşnad, reprezintă atitudinea aşteptată de organizatori de la participanţii dezbaterilor, respectiv exprimă atmosfera concertelor care au loc seara. Potrivit organizatorilor, este important ca dezbaterile despre problemele comunităţii, căutarea soluţiilor şi planificarea viitorului să fie caracterizate de pasiune şi un angajament sincer, "să ne şi ascultăm unii pe alţii, nu doar să vorbim", a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI, Krisztina Sándor, preşedintele executiv al Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), directorul programelor politice de la universitatea de vară.

Tabăra, care a devenit între timp un adevărat festival, ţine în continuare la rădăcinile sale de universitate liberă, astfel organizatorii creionează programul în fiecare an în funcţie de temele acutale care frământă societatea, propunând diverse teme de actualitate. Există doar două evenimente sigure în program, care nu vor lipsi nici anul acesta, masa rotundă de vineri, dedicată politicilor naţionale, la care vor participa toţi liderii partidelor maghiare din afara graniţelor Ungariei, respectiv prelegerea de sâmbătă dimineaţă a prim-ministrului ungar Viktor Orbán, după încheierea căreia premierul va răspunde întrebărilor publicului, a spus directorul de programe.

Aceasta a adăugat că se va vorbi şi despre alegerile europarlamentare de anul viitor, despre imigraţie, despre viitorul Europei, despre viitorul maghiarilor. Din cauza sentinţelor recente date de instanţele din România - tinerii secui condamnaţi la închisoare pentru acuzaţia de terorism, renaţionalizarea pădurilor Bánffy, respingerea retrocedării Bibliotecii Batthyaneum - în program au fost incluse şi dezbateri care se concentrează asupra unor privări de drepturi îndreptate împotriva maghiarilor.

În cadrul dezbaterilor vor fi prezenţi mai mulţi lideri Fidesz, precum şi ai Partidului Popular Creştin Democrat (KDNP). Au fost invitaţi reprezentanţii partidelor de opoziţie din Ungaria, Politica poate fi şi altfel (LMP), Partidul Socialist Maghiar (MSZP), în schimb, nu s-a reuşit nici anul acesta extinderea dialogului spre partea română. După fostul şef de stat Traian Băsescu, niciun lider politic român "nu a avut curajul să vină la Tusványos", a declarat direcotrul de programe. În opinia lui Krisztina Sándor, motivul este că politicienii români se tem de opinia nefavorabilă a presei şi de pierderea voturilor românilor. Astfel, vor continua să participe doar acei români membri ai societăţii civile, care au dat dovadă şi până acum de deschidere faţă de comunitatea maghiară.

De exemplu, din programul de la Tusványos a fost scoasă în ultima săptămână masa rotundă româno-maghiară dedicată Anului Centenar, întrucât invitaţii români au declinat, rând pe rând, participarea. Potrivit directorului de program, nu ar fi avut niciun sens ca subiectul să fie dezbătut unilateral.

Tusványos oferă întotdeauna o ocazie potrivită pentru dialogul maghiaro-maghiar din Transilvania, a spus Krisztina Sándor. Anul acesta, reprezentanţii a trei partide maghiare transilvănene se vor aşeza la aceeaşi masă pentru a discuta despre autonomia Ţinutului Secuiesc.
Pe lângă dezbaterile politice, participanţii sunt aşteptaţi şi la programe culturale, educaţionale şi de divertisment în cele aproape treizeci de corturi ridicate de organizaţiile partenere.

Universitatea de Vară de la Tuşnad a fost fondată la începutul anilor '90 în urma parteneriatului dintre Fidesz şi diferitele mişcări de tineret maghiare din Transilvania, care aveau viziuni politice de dreapta. Ediţia cu numărul 29 va începe în seara zilei de marţi cu concertele trupelor maghiare Maszkura, Tücsökraj şi a renumitei cântăreţe maghiare Rúzsa Magdi, în timp ce ceremonia oficială de deschidere va avea loc miercuri.

Universitatea de Vară şi Tabăra Studenţească de la Bálványos a fost organizată, până în 1997, la Balvanyos, apoi s-a mutat la Băile Tuşnad. Termenul Tusványos provine din contopirea numelor în maghiară ale celor două localităţi.
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!