15 Martie - Mihály Varga: Dacă este pace, este şi libertate

Külföld, 2023.03.15

"Şi astăzi avem nevoie de pace pentru a rămâne în afara războiului, iar dacă este pace, este şi libertate", a spus ministrul ungar al finanţelor, Mihály Varga, în discursul pe care l-a susţinut cu ocazia sărbătoririi zilei de 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, în piaţa centrală din Cluj-Napoca.

Spre deosebire de practica anterioară, anul acesta aniversarea Revoluţiei Ungare de la 1848 a fost organizată în piaţa centrală a oraşului, evenimentul fiind precedat de o paradă şi de o slujbă ecumenica ţinută în Biserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca, recent renovată.

"Să construieşti biserică în timp de război, aceasta este o revoluţie a păcii", şi-a început discursul Mihály Varga, referindu-se la biserica din piaţa centrală şi subliniind în mod expres că aceasta a fost restaurată cu eforturi comune româno-maghiare.

Politicianul a amintit că pentru maghiari, revoluţia de la 1848 a reprezentant momentul naşterii libertăţii instituţionale maghiare. Iar sacrificiul eroilor revoluţiei poate fi răsplătit prin "fortificarea şi asigurarea şi pentru posteritate" a independenţei şi autodeterminării pentru care s-a luptat, a spus Mihály Varga. Acesta este motivul pentru care guvernul actual a asigurat principiul unei naţiuni maghiare unitare, atunci când a inclus asta în constituţia ţării, a adăugat politicianul.

Referindu-se la prelungirea revoluţiei şi luptei pentru libertate, Varga a spus: timpul nu rezolvă conflictele armate, ci le adânceşte, "niciodată pacea nu vine suficient de curând". Cu cât acţiunea de partea păcii este mai hotărâtă, cu atât mai mult se reduce durerea fizică şi psihică, respectiv sacrificiul uman, a subliniat ministrul. "Şi astăzi avem nevoie de pace pentru a rămâne în afara războiului, iar dacă este pace, este şi libertate", a spus Mihály Varga în faţa mulţimii formate de sute de oameni care au venit să sărbătorească.

"Atunci când sărbătorim 1848, noi, maghiarii, sărbătorim şi o Europă diversă, bazată pe state naţionale autonome", a declarat oficialul ungar. Din când în când, naţiunile mici trebuie să îşi apere singure propria libertate; aşa a fost şi în 1848, după cele două războaie mondiale, şi aşa este şi astăzi, pe noi fronturi, a explicat ministrul.

Varga a subliniat că în ultima vreme, în centrele Europei se lucrează la înlocuirea statelor-naţiune cu un "superstat european centralizat".

Astăzi, libertatea este ameninţată de intenţia de a desfiinţa statele naţionale. "Din punctul de vedere al eroilor de la 1848, adevăratul pericol din Bazinul Carpatic de astăzi nu este acela că puterea unora dintre naţiuni va creşte prea mult, ci că toate naţiunile vor pierde din putere", a arătat Mihály Varga.

În discursul său, politicianul a menţionat şi faptul că relaţiile Ungariei cu ţările vecine s-au îmbunătăţit semnificativ în ultimul deceniu, respectiv că "deşi mai este loc de progres", şi cooperarea cu România este tot mai frecventă, "iar în acelaşi timp, disputele sunt din ce în ce mai puţine". Ministrul a adăugat că "îmbunătăţirea lentă, dar clară" a relaţiilor politice se datorează şi UDMR, care se află la guvernare.

Viceprimarul Emese Oláh a subliniat, la rândul său, importanţa cooperării. "Trebuie să formăm unitate şi trebuie să comunicăm strâns", aceasta este singura modalitate de a păstra libertatea şi siguranţa, care au fost puse în pericol, a arătat edilul.

La festivitatea evenimentul şi-au adus aportul şi Corul Maghiar de Copii din Cluj-Napoca, dansurile populare prezentate de cei aproape 200 de copii şi concertul muzicienilor de la Şcoala Populară de Muzică "Kallós Zoltán".
(MTI)
 

Véleménye van? Szóljon hozzá!



Tetszett a cikk?

Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!
Kövess minket a Facebookon!