Incendiul a izbucnit duminică, în jurul orei 15:00, în Căminul cultural, care avea un perete comun cu Casa Maghiară din satul Galbeni, sat ce aparţine administrativ de comuna Nicolae Bălcescu din judeţul Bacău. Deşi pompierii au ajuns rapid la faţa locului, nu au reuşit să împiedice răspândirea focului la Casa Maghiară, care a ars complet, rămânând doar pereţii, a informat László Pogár.
Clădirea avea dotări moderne, fiind achiziţionată şi renovată în anul 2019 cu sprijinul Guvernului ungar, a precizat preşedintele AMCM. 55 de copii ceangăi din localitate învăţau limba maghiară în această clădire. Una dintre săli era destinată educaţiei preşcolare în limba maghiară, organizată de Asociaţie, alta era folosită pentru programul educaţional de tip afterschool în limba maghiară pentru şcolari, iar bucătăria era locul unde copiii serveau mesele gratuit. În a treia cameră a clădirii locuiau trei cadre didactice implicate în programul educaţional.
László Pogár a relatat că unul dintre cadrele didactice a observat incendiul izbucnit în Căminul cultural şi a anunţat pompierii. Din Casa Maghiară au reuşit să salveze doar echipamentele electronice - calculatoare, tablă interactivă - dar întregul mobilier a fost distrus. Valoarea pagubelor nu este încă cunoscută, dar este semnificativă, suprafaţa celor două clădiri fiind de aproximativ 600 de metri pătraţi. Evaluarea pagubelor este în desfăşurare, iar, dacă părţile rămase ale Casei Maghiare vor putea fi salvate sau dacă vor trebui demolate, acest lucru va fi stabilit în urma unei expertize structurale, a adăugat Pogár.
Cauza incendiului nu este încă cunoscută. Sâmbătă noaptea, în Căminul cultural a avut loc o nuntă, iar o parte dintre nuntaşi a fost prezentă şi duminică după-amiază, când a izbucnit incendiul.
Casa Maghiară distrusă de incendiu pune în pericol educaţia în limba maghiară din localitate, iar în prezent nu se ştie unde va putea fi reluat programul educaţional, în data de 9 septembrie, la începutul noului an şcolar. Până la reconstruirea Casei Maghiare, va trebui găsită o soluţie temporară, dar acest lucru este îngreunat de lipsa unor case disponibile pentru închiriere în sat şi de incertitudinea legată de disponibilitatea noii administraţii comunale de a permite utilizarea clădirii şcolii locale în acest scop.
În Galbeni nu mai există educaţie şcolară, doar educaţie preşcolară în limba română, iar copiii de vârstă şcolară din sat urmează cursurile în limba română, conform practicii ceangăilor din Moldova, la şcoala din centrul comunei Nicolae Bălcescu, unde sunt transportaţi cu autobuzul şcolar. Pentru comunitatea locală, Casa Maghiară era un centru spiritual.
AMCM a iniţiat, deja duminică seara, o strângere de fonduri pentru restaurarea clădirii, iar donaţiile sunt aşteptate pe următorul cont din Ungaria: 11708001-20564287 (OTP Bank Magyarország). Asociaţia ceangăilor a publicat, pe pagina sa de socializare, şi conturi bancare din România unde se pot face donaţii, iar antreprenorii locali şi-au oferit ajutorul pentru reconstrucţie.
Galbeni, un sat din comuna Nicolae Bălcescu din judeţul Bacău, se află la 15 kilometri de reşedinţa de judeţ, Bacău, pe malul drept al râului Siret. Satul are aproximativ 1200 de locuitori, dintre care, potrivit unor estimări anterioare, majoritatea sunt vorbitori de limba maghiară.
Asociaţia Maghiarilor Ceangăi din Moldova desfăşoară un program educaţional în limba maghiară în 35 de localităţi din judeţul Bacău, cu sprijinul Guvernului ungar, numărul copiilor ceangăi implicaţi în acest program variind între 15 - 100, în fiecare sat.
(MTI)
Tetszett a cikk?
Ha igen, kérjük like-olja weboldalunkat!